10.6 C
Craiova
joi, 6 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFemeie rănită grav de un cablu de tramvai rupt de un șofer de camion neatent

Femeie rănită grav de un cablu de tramvai rupt de un șofer de camion neatent

O femeie a fost lovită de un cablu de tramvai acroșat de un șofer de camion de 19 ani, în Bucureşti. Aceasta a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitată și este în stare gravă.

Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 11.20, la intersecţia Căii Dudeşti cu Şoseaua Mihai Bravu, unde un camion a acroşat un fir de la reţeaua electrică de contact a tramvaielor.

”În cădere, cablul a lovit o persoană de sex feminin aflată în acea zonă, pe trotuar, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj SMURD”, a anunţat STB.

Femeia a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată

Femeia de 69 de ani a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată, fiind transportată la Spitalul Sfântul Pantelimon.

”Din primele informaţii, un tânăr în vârstă  de 19 ani a condus o autoutilitară pe bd. Camil Ressu dinspre Şos. Mihai Bravu către str. Râmnicu Sărat, iar la o distanţă de aproximativ 30 de metri de intersecţia dintre Şos. Mihai Bravu – bd. Camil Ressu, a agăţat un cablu de tensiune STB,  unde lucratori din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti executau lucrări de mentenanţă. Ulterior, o persoană, respectiv o femeie în vârstă de 69 de ani, care se afla în apropiere de zona în care se efectuau lucrările de mentenanţă, a fost vătămată de cablul respectiv”, a transmis Brigara Rutieră a Capitalei.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Din cauza incidentului, liniile de tramvai 1, 10, 19, 23, 27 și 49 sunt temporar blocate. Pentru a asigura preluarea pasagerilor, STB a introdus două linii navetă de autobuze: Linia 601, între terminalul Romprim și intersecția Obor; Linia 623, între terminalul Faur și intersecția străzii Nerva Traian cu bulevardul Octavian Goga.

Citește și: (VIDEO) Concurentele Miss Universe părăsesc competiția după ce Miss Mexic a fost umilită public

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS