La finalul lunii septembrie 2025, fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 184,2 miliarde lei, în creştere cu 23% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2024, conform Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
„Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, menţionează ASF.
Potrivit sursei citate, contribuţiile încasate în luna septembrie 2025 au fost în valoare de 1,89 miliarde lei, în timp ce contribuţia medie a fost 411 lei, potrivit Agerpres.
În septembrie 2025, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.409.567 de participanţi
La finalul lunii septembrie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 120,62 miliarde de lei, respectiv 65,5%. Acestea sunt urmate de acţiuni, cu 46,03 miliarde de lei (25%), şi de obligaţiuni corporative, cu 7,4 miliarde de lei (4% din total active).
ASF precizează că, luna septembrie 2025, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.409.567 de participanţi.
În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.
Citeşte şi: Minor din Craiova, arestat după ce a comis mai multe furturi

