Selecționata Emiratelor Arabe Unite, antrenată de românul Cosmin Olăroiu, a învins formația Omanului cu scorul de 2-1, sâmbătă, la Doha (Qatar), într-un meci din Grupa A din ultimul tur al preliminariilor asiatice pentru Cupa Mondială de fotbal din 2026.
Omanul, echipă pregătită de portughezul Carlos Queiroz, a deschis scorul prin autogolul lui Kouame Kouadio (12), dar a izbutit să întoarcă soarta meciului în ultimul sfert de oră, când au înscris jucătorii de origine braziliană Marcus Vinicius Barbosa Meloni (76) și Caio Lucas (83).
Reprezentativa EAU ocupă primul loc în grupă, cu 3 puncte, urmată de Qatar, 1 punct, și Oman, 1 punct. Marți 14 octombrie va avea loc ultimul meci, dintre Qatar și EAU.
În Grupa B, Irakul a câștigat la limită în fața Indoneziei, cu 1-0, la Jeddah (Arabia Saudită), prin golul lui Zidane Iqbal (76). Irakienii au încheiat meciul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Zaid Tahseen (90+6).
Arabia Saudită și Irakul au câte 3 puncte, urmate de Indonezia, fără vreun punct. Marți va avea loc ultimul meci din grupă, Arabia Saudită – Irak.
Câștigătoarele celor două grupe se vor califica la Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic și Canada, iar echipele de pe locul secund vor disputa un baraj, câștigătoarea urmând să ia parte la un turneu de baraj intercontinental.
Citește și: UEFA l-a trimis pe Davide Massa la Bucureşti să arbitreze meciul România – Austria