17.9 C
Craiova
vineri, 10 octombrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriFinanteGuvernul va publica săptămâna viitoare lista primăriilor cu datorii la CAS și CASS

Guvernul va publica săptămâna viitoare lista primăriilor cu datorii la CAS și CASS

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, săptămâna viitoare, va fi publicată lista autorităților publice care au avut restanțe la plata CAS și CASS în luna august.

„Una este un sprijin legitim, pe care trebuie să-l dăm pentru Direcţiile pentru protecţia copilului într-o anumită marjă, şi alta este obiceiul unor primării de a lăsa descoperite cheltuieli. Săptămâna viitoare vom publica lista cu toate primăriile din România şi cu toate autorităţile publice care în luna august au înregistrat restanţe la plată. Neachitarea acestor restanţe sau reţinerile la sursă duc la o răspundere directă a celor care au făcut acest lucru”, a spus joi prim-ministrul, la B1 Tv, relatează Agerpres.

Avertisment pentru primării

El a menţionat că neplata CAS sau a CASS şi reţinerea banilor la sursă timp de mai multe luni atrag o răspundere penală.

„Eu sper că toţi aleşii locali vor înţelege că practicile anterioare, prin care Guvernul venea ca un pompier să stingă incendiile – sigur, premeditate, ca să ne înţelegem bine – declanşate din local, nu va mai funcţiona în această perioadă. Fiecare trebuie să-şi aibă grijă de bani, pentru că nu mai avem resurse să acoperim lipsa de eficienţă sau lipsa de predictibilitate în cheltuielile pe care administraţia locală, dintr-o localitate mai mică sau mai mare, le face“, a menţionat Ilie Bolojan.

Citește și: Şofer mort la volan după un infarct, în faţa gării din Vaslui

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS