Potrivit prognozei pentru perioada 6 – 19 octombrie, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea se va încălzi către finalul acestei săptămâni, iar temperaturile maxime vor urca până la 18 – 20 de grade în majoritatea regiunilor, în timp ce probabilitatea de ploi este ridicată mai ales în primele zile.
Oltenia
Oltenia, în perioada 6-8 octombrie vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime de 14…16 grade, dar în intervalul 9-11 octombrie acestea vor creşte treptat spre medii de 20…21 de grade, valori apropiate de cele normale. În restul intervalului regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media temperaturilor diurne va fi cuprinsă între 16 şi 18 grade.
Temperaturile minime vor avea o medie de 8…9 grade, dar în cea de-a doua săptămână vor scădea uşor spre medii în jurul a 6 grade. În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea şi se vor acumula cantităţi de apă însemnate, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Muntenia
În Muntenia, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în perioada 6-8 octombrie, când media temperaturilor maxime va fi de 14…16 grade, dar în intervalul 9-11 octombrie acestea vor creşte treptat spre medii în jurul a 20 de grade, valori apropiate de cele normale. În restul intervalului regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media temperaturilor diurne va fi cuprinsă între 16 şi 18 grade.
Temperaturile minime vor avea o medie de 7…9 grade, dar în cea de-a doua săptămână vor scădea uşor spre medii de 5…6 grade. În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea şi se vor acumula cantităţi de apă însemnate, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Banat
În Banat, valorile termice diurne vor creşte de la o zi la alta, astfel că media acestora va porni de la 14 grade, în ziua de 6 octombrie, şi va atinge 20 de grade, în 10 octombrie. După aceasta se poate remarca o scădere a mediei temperaturilor maxime, până spre 16 grade, valoare ce se va menţine începând cu data de 13 octombrie şi până la sfârşitul perioadei de referinţă.
Dacă se face raportare la temperaturile nocturne, acestea nu vor avea variaţii semnificative în prima săptămână, iar media acestora va fi cuprinsă între 6 şi 8 grade. La debutul celei de-a doua săptămâni se observă scăderea mediei temperaturilor minime, până spre aproximativ 5 grade.
Temporar va ploua, mai însemnat cantitativ în primele două zile analizate. După aceasta, probabilitatea de ploaie va creşte în perioada 10-12 octombrie şi, din nou, spre sfârşitul intervalului de referinţă, transmite Agerpres.
Crişana
În Crişana, temperaturile din timpul zilei vor creşte treptat, astfel că media acestora va porni de la aproximativ 14 grade, la debutul primei săptămâni, şi va atinge 18 grade, în zilele de 8 şi 10 octombrie. Ulterior se poate identifica o scădere a mediei maximelor termice, până spre 15 grade, valoare ce se va menţine până aproape de sfârşitul celei de-a doua săptămâni.
În ceea ce priveşte media temperaturilor minime, aceasta va avea variaţii uşoare în prima parte a intervalului de anticipaţie, fiind cuprinsă între 5 şi 8 grade. Începând cu data de 13 octombrie se remarcă scăderea minimelor termice, astfel încât, mediat, se vor înregistra 4…5 grade.
Temporar va ploua, moderat cantitativ la debutul primei săptămâni de prognoză. După aceasta, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 10-12 octombrie şi, din nou, spre finalul perioadei analizate.
Transilvania
În Transilvania, media temperaturilor diurne va creşte de la o zi la alta, pornind de la valoarea de 11 grade, în 6 octombrie, şi va atinge 17 grade, în data de 10 octombrie, când va fi cea mai caldă zi. Ulterior se poate evidenţia o scădere a temperaturilor maxime, astfel că, mediat, se vor înregistra 14 grade, începând cu ziua de 12 octombrie şi până spre finalul perioadei analizate.
În privinţa mediei temperaturilor din timpul nopţii, aceasta nu va avea variaţii semnificative în prima săptămână de anticipaţie, fiind de 6…7 grade. Pe de altă parte, în a doua jumătate a intervalului analizat media minimelor termice va scădea, având valori cuprinse între 2 şi 4 grade.
Temporar va ploua, cu precădere în prima săptămână de prognoză. Cantităţile de apă vor fi însemnate în perioada 6-7 octombrie.
Maramureş
În Maramureş, valorile termice diurne vor fi creştere în primele trei zile, de la aproximativ 13 grade, până spre o medie de 16 grade (în zilele de 8, 9 şi 10 octombrie). După aceasta se observă scăderea temperaturilor maxime, astfel încât, în data de 12 octombrie, mediat, se vor înregistra 14 grade, iar această valoare se va menţine până aproape de sfârşitul intervalului de anticipaţie.
Media minimelor termice va avea variaţii în primele zile, fiind cuprinsă între 5 şi 8 grade, însă din data de 12 octombrie temperaturile nocturne vor
scădea semnificativ, atingând o medie de 3 grade, între 15 şi 19 octombrie.
Va ploua în ambele săptămâni analizate, iar cantităţi de apă mai însemnate se vor înregistra în prima dintre acestea, respectiv în perioada 6-7 octombrie şi în intervalul 10-12 octombrie.
Moldova
În Moldova, în perioada 6-8 octombrie vremea va fi mult mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime de 11…13 grade, dar în 9 şi 10 octombrie acestea vor creşte treptat spre medii de 16…19 grade, valori apropiate de cele normale. În restul intervalului, deşi vor fi mici oscilaţii ale temperaturilor diurne, regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media va fi cuprinsă între 14 şi 16 grade.
În prima săptămână, temperaturile minime vor avea o medie de 7…9 grade, apoi vor avea o tendinţă de scădere spre medii de 4…5 grade. În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea şi se vor acumula cantităţi de apă însemnate, apoi doar trecător vor mai fi ploi slabe cu precădere în nordul zonei.
Dobrogea
În Dobrogea, vremea va fi normală termic, în primele două zile cu maxime medii de 18…20 de grade, dar în ziua de 8 octombrie se va răci, iar temperaturile diurne vor scădea spre o medie de 15…16 grade. Apoi va urma o încălzire, astfel că în 10 şi 11 octombrie media maximelor se va situa în jurul valorii de 21 de grade.
În cea de-a doua săptămână, regimul termic nu se va modifica semnificativ temperaturile urmând să oscileze la medii cuprinse între 16 şi 18 grade.
Până în jurul datei de 12 octombrie temperaturile minime vor avea o medie de 10…12 grade, apoi vor avea o tendinţă de scădere spre medii de 8 grade. În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea şi se vor acumula cantităţi de apă însemnate, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Muntenia
În Muntenia, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în perioada 6-8 octombrie, când media temperaturilor maxime va fi de 14…16 grade, dar în intervalul 9-11 octombrie acestea vor creşte treptat spre medii în jurul a 20 de grade, valori apropiate de cele normale. În restul intervalului regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media temperaturilor diurne va fi cuprinsă între 16 şi 18 grade.
Temperaturile minime vor avea o medie de 7…9 grade, dar în cea de-a doua săptămână vor scădea uşor spre medii de 5…6 grade. În intervalul 7-9 octombrie va ploua în toată regiunea şi se vor acumula cantităţi de apă însemnate, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
La munte
La munte, în primele două zile vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime de 4…5 grade, iar la altitudini de peste 2000 m, în jurul a 0 grade. În perioada 8-10 octombrie acestea vor creşte treptat spre medii de 7…9 grade, mai scăzute spre 2…4 grade, la altitudini mari. În restul intervalului regimul termic nu se va modifica semnificativ, astfel media temperaturilor diurne va fi cuprinsă între 4 şi 7 grade.
Temperaturile minime vor avea o medie de 1…2 grade, dar în cea de-a doua săptămână vor scădea uşor spre medii de -2…0 grade. În intervalul 7-9 octombrie, pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1800 m îndeosebi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi local se vor acumula cantităţi de apă însemnate. Ulterior, doar trecător vor mai fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie.