Federația Română de Handbal a anunțat lotul naționalei feminine a României pentru EHF Euro Cup, o competiție înființată în 2021 și dedicată echipelor care sunt deja calificate la Campionatul European.
În următoarele 6 luni, România va juca în EHF Euro Cup, o competiție în care tricolorele au fost repartizate în aceeași grupă cu Norvegia, Polonia și Slovacia. Primele meciuri vor avea loc în 15 octombrie, în Larvik, împotriva Norvegiei, și în 19 octombrie, la Craiova, în fața Poloniei.
Ce alegeri a făcut Ovidiu Mihăilă
România va debuta în EHF Euro Cup cu un nou antrenor pe bancă. După ce Florentin Pera și Bogdan Burcea și-au dat demisia, selecționerul naționalei a devenit Ovidiu Mihăilă (52 de ani), antrenorul lui SCM Craiova.
Acesta a anunțat lotul tricolorelor pentru duelurile cu Norvegia și Craiova, iar, așa cum declara în urmă cu câteva zile, Cristina Laslo a revenit la națională. Iată cum arată lotul Românei, apărut pe conturile oficiale ale Federației Române de Handbal. La capitolul noutăți se numără și convocările portarului Elena Șerban și coordonatoarei Elena Roșu.
- Portari: Bianca Curmenț, Yuliya Dumanska, Elena Șerban
- Extreme dreapta: Mihaela Mihai, Sonia Seraficeanu
- Inter dreapta: Alicia Gogîrlă
- Coordonatori: Alisia Boiciuc, Andreea Popa, Rebeca Necula, Elena Roșu, Cristina Laslo
- Pivoți: Lorena Ostase, Sonia Vasiliu, Asma Elghaoui
- Interi stânga: Bianca Bazaliu, Ștefania Stoica, Sorina Grozav, Maryia Skrobic
- Extreme stânga: Gabriela Dumitrașcu, Mariam Mohamed
După cele 2 meciuri de la jumătatea lunii octombrie, România va mai disputa alte patru partide, în perioada 4-8 martie și 8-12 aprilie. Iată programul tricolorelor:
- Slovacia vs. România (4-5 martie)
- România vs. Slovacia (7-8 martie)
- România vs. Norvegia (8-9 aprilie)
- Polonia vs. România (11-12 aprilie)
Citește și: Ovidiu Mihăilă este noul selecționer al naționalei feminine de handbal!