7.9 C
Craiova
joi, 2 octombrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentAccident rutier în Slatina. Un tânăr beat și fără permis a fugit de la locul faptei

Accident rutier în Slatina. Un tânăr beat și fără permis a fugit de la locul faptei

Polițiștii din Slatina au fost sesizați, azi noapte,cu privire la un eveniment rutier petrecut pe strada Vintilă Vodă.

Un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Sprâncenata, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Slatina.

În urma impactului, bărbatul și o femeie pasageră în autoturismul său au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Tânărul de 22 de ani a părăsit locul accidentului fără permisiunea poliției, prezentându-se ulterior la spital. Testarea cu aparatul etilotest a indicat pentru acesta o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce bărbatul de 40 de ani a avut rezultat negativ.

De asemenea, s-a constatat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, într-un dosar penal pentru:

  • vătămare corporală din culpă,
  • conducere sub influența alcoolului,
  • conducere fără permis,
  • părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Citește și: IGSU, în alertă maximă în Dolj și Olt din cauza codului roșu de vreme severă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS