Naționala de futsal a României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 3-2 (0-0), joi seara, la Debrecen, în prima manșă a barajului pentru calificarea la EURO 2026.
Golurile tricolorilor au fost reușite de Robert Crișan (29’43”) și de Sergiu Gavrilă (38’31”). Pentru maghiari au înscris Rafael Henrique Da Silva (21’41”), Baltazar Buki (31’29”) și Sandor Mate Hadhazi (37’32”).
Selecționerul Endre Kacso a început cu următorul ”cinci”: Petrișor Toniță (căpitan) – Tamas Miklos, Sergiu Gavrilă, Szilard Kanyo, Istvan Hadnagy. Rezerve au fost Roberto Voin – Patrick Cherteș, Toader Mihnea, Adrian Pânzaru, Vlăduț Dudău, Robert Crișan, Daniel Araujo, Darius Nastai, Andrei Crăciun.
Manșa a doua va avea loc miercuri 24 septembrie, în Sala Polivalentă din Craiova, de la ora 19:30.
Câștigătoarea dublei se va califica la EURO 2026, care va avea loc între 21 ianuarie și 7 februarie, în Lituania, Letonia și Slovenia.
Naționala de futsal a României are patru participări la turneele finale europene: Portugalia 2007, Croația 2012, Belgia 2014 și Slovenia 2018. Cele mai bune rezultate au fost atinse la edițiile din 2012 și 2014, sferturi de finală.
Citește și: FIFA ne taxează după ultimele rezultate! România a coborât iar în clasamentul pe națiuni