25.6 C
Craiova
miercuri, 10 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBărbat arestat după ce a lovit-o pe bunica soţiei cu cărămida şi a călcat-o pe cap

Bărbat arestat după ce a lovit-o pe bunica soţiei cu cărămida şi a călcat-o pe cap

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a lovit-o pe bunica soţiei sale cu o cărămidă peste picioare, apoi cu pumnii şi palmele în zona feţei şi după ce a căzut a călcat-o cu piciorul pe cap. Soţia bărbatului a intervenit pentru a-l opri, dar acesta a aruncat-o la pământ şi s-a urcat cu genunchii pe abdomenul ei, deşi femeia a născut în urmă cu trei săptămâni, scrie News.ro.

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violenţă în familie.

„La data de 02.09.2025, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla la locuinţa din oraş Zlatna şi în contextul unor neînţelegeri şi al consumului excesiv de alcool, inculpatul a agresat-o fizic pe bunica soţiei sale, în sensul că, în timp ce se aflau în curtea imobilului, a lovit-o cu o cărămidă în zona membrelor inferioare, persoana vătămată fiind pe scaun, după care a lovit-o de mai multe ori cu pumnii şi palmele în zona feţei, a împins-o jos de pe scaun şi a aruncat-o la pământ, unde a călcat-o cu piciorul pe cap, respectiv în zona urechilor, cauzându-i leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată printr-un număr de 10-12 zile îngrijiri medicale”, au afirmat procurorii.

Bărbatul şi-a bătut şi soţia deşi abia născuse

Ei au precizat că soţia bărbatului a intervenit în apărarea bunicii sale.

„Pentru stoparea actelor de agresiune a intervenit soţia inculpatului, motiv pentru care acesta a aruncat-o la pământ şi i s-a urcat cu genunchii pe abdomen. Este important de menţionat faptul că soţia inculpatului născuse cu aproximativ trei săptămâni anterior evenimentului”, au mai declarat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Alba Iulia care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citeşte şi: Româncă găsită moartă într-un parc din oraşul belgian Anvers

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS