31.7 C
Craiova
miercuri, 27 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateMarco Rubio, mesaj de felicitare pentru Republica Moldova

Marco Rubio, mesaj de felicitare pentru Republica Moldova

Cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a transmis miercuri un mesaj de felicitare, în care afirmă că Statele Unite ale Americii şi Republica Moldova împărtăşesc un angajament clar „de a construi un viitor mai sigur, mai puternic şi mai prosper”.

Marco Rubio a subliniat că, de când Republica Moldova a câştigat suveranitatea, cele două naţiuni au stat împreună în sprijinul libertăţii şi democraţiei, informează MOLDPRES, potrivit Agerpres.

„Statele Unite apreciază parteneriatul puternic cu Republica Moldova. Rămânem angajaţi să lucrăm împreună pentru a încuraja un dialog deschis, a promova creşterea economică şi a susţine suveranitatea naţională”, a menţionat acesta.

Statele Unite şi Republica Moldova, angajament clar de a construi un viitor mai sigur

Înaltul oficial american a reiterat că Statele Unite şi Republica Moldova împărtăşesc un angajament clar de a construi un viitor mai sigur, mai puternic şi mai prosper. „În această zi specială, onorăm rezilienţa şi determinarea poporului moldovean. Aşteptăm cu nerăbdare să ne aprofundăm parteneriatul în anii care vin”, a adăugat Marco Rubio. Republica Moldova marchează miercuri 34 de ani de la proclamarea Independenţei, votată de Parlament la 27 august 1991.

Citește şi: INSP: În perioada 18 – 24 august, 3.850 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS