Principalul acționar al Universității Craiova, Mihai Rotaru, a trăit cu intensitate maximă confruntarea din Ardeal și a savurat victoria cu CFR Cluj.
„Încă tremur pentru victorie. Nu 2-0, ci 3-0 este un scor periculos în Bănie, am schimbat retorica. Având în vedere experiența de la Arad, chiar am tremurat. Săptămâna asta am subordonat CFR-ul și Clujul, cu totul.
Am zicala pregătită deja, mă gândeam că cineva va pune întrebarea asta: Forța Știința! E forța grupului. Am suferit, dar am arătat forte bine. În fotbal trebuie să învățăm și să suferim.
Știința are lot. Cu siguranță am investit cel mai mult în această vară. I-am nimerit pe amândoi (n.r. pe Assad și Nsimba), dar să puneți în ghilimele, pentru că a fost o muncă titanică și bine făcută. Suntem mulțumiți pentru tot ce am adus. Marele câștig e că avem underi de valoare. E și Matei, Fălcușan, avem încredere în ei.
Au fost câteva faze-spectacol, asta e bucuria fotbalului, nu doar încrâncenarea, care are rolul ei. Având în vedere că avem un număr incredibil de goluri, o medie de 3 pe meci, putem spune că arătăm bine în ofensivă. Sunt convins că în curând se vor regla și cele din defensivă.
Nu intrăm să ne comparăm cu alte echipe. Vorbim de noi și sperăm să avem o constanță cât mai lungă“, a declarat Mihai Rotaru.
Vrea stadionul plin cu Spartak Trnava
Mihai Rotaru a vorbit și despre viitoarea partidă din Conference League. El a spus că în meciul cu Spartak Trnava, cheia succesului ar putea fi publicul.
„Va fi care pe care cu Spartak. Sperăm să avem o bucurie la fel ca la returul cu Sarajevo. Va fi foarte greu, au o experiență europeană mai mare decât noi. Nu mai așteptăm 20.000 de oameni, ci 30.000. Publicul a înțeles cât de importantă e susținerea.
Florin Ștefan nu a venit pentru că pleacă Bancu, amândoi sunt în lotul nostru. Am adus un jucător valoros pe care Mirel îl știa foarte bine. Nu sunt implicat deloc în partea tehnică, dar în afară de ele, lucrez ca un președinte al clubului. Ca să glumim, minus 0,1 la sută“, a declarat Rotaru, potrivit GSP.
Citește și: CFR – „U“ Craiova 2-3 | Ştiinţa a aliniat echipele Clujului