25.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateStarea fostului președinte Ion Iliescu s-a agravat

Starea fostului președinte Ion Iliescu s-a agravat

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, diagnosticat cu cancer pulmonar, s-a agravat, „la acest moment fiind critică”, anunță sâmbătă Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”, unde este internat fostul președinte.

„În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, vă informăm următoarele: Starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”, anunță reprezentanții spitalului, într-un comunicat.

Spitalul spune că Iliescu „beneficiază de terapie intensivă maximală, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”.

Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat din 9 iunie la spitalul Agrippa Ionescu. În 16 iunie, medicii au anunțat că Ion Iliescu  suferă de cancer la plămâni.

Luni, 28 iulie, spitalul anunța că fostul preşedinte este „stabil cardiovascular” însă „se remarcă o tendință de somnolență și slăbiciune marcată”.

Citeşte şi: Cum va fi vremea în luna august

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS