0.1 C
Craiova
vineri, 26 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBăsescu - la Constanţa, Cluj, Craiova şi Iaşi

Băsescu – la Constanţa, Cluj, Craiova şi Iaşi

Vicepreşedintele PD Liviu Negoiţă a anunţat astăzi programul celor patru întruniri regionale pe care democraţii le-au pregătit pentru Traian Băsescu în campania electorală, preşedintele suspendat confirmând prezenţa sa la aceste manifestări. Negoiţă a anunţat în mod oficial programul de reuniuni organizat de PD pentru Traian Băsescu. Prima acţiune la care preşedintele suspendat va participa este Consiliul Naţional de Coordonare al PD , care va avea loc sâmbătă, 5 mai, şi la care vor participa şi cei 800 de primari democraţi. Tema reuniunii aprobarea strategiei pentru sprijinirea lui Traian Băsescu pentru referendum. Prima manifestare va avea loc, duminică, 6 mai, la Constanţa, urmată de una la Cluj, pe 9 mai, de Ziua Europei. Sâmbătă, 12 mai, şi dumnică, 13, şeful suspendat al statului a va fi la Craiova, respectiv la Iaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII