DIICOT și polițiștii antidrog au descoperit 51 de doze de ADB-BUTINACA asupra unei persoane de 28 de ani. Aceasta este acuzată și de vânzarea unor substanțe psihoactive în luna iunie.
O persoană de 28 de ani din Constanța este cercetată pentru trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, după ce a fost depistată cu 51 de doze de ADB-BUTINACA – drog încadrat la categoria celor de mare risc.
Intervenția a fost realizată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța. Persoana a fost identificată în data de 16 iulie 2025, de un echipaj al Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, în timp ce ar fi avut asupra sa substanțele în vederea comercializării.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii iunie 2025, aceasta ar fi procurat, deținut și vândut către consumatori din municipiul Constanța cantități de MDMB-BUTINACA, o substanță psihoactivă.
Ca urmare a probatoriului administrat, procurorii DIICOT au dispus reținerea persoanei pentru 24 de ore. În data de 17 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citeşte şi: Craiova: Festivalul „Tradiţiile verii“ – Ediţia a XIII-a