18.1 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025
Știri de ultima orăPoliticaEuropaPreşedintele Nicuşor Dan, vizită oficială în Germania

Preşedintele Nicuşor Dan, vizită oficială în Germania

Preşedintele Nicuşor Dan va efectua, vineri, o vizită oficială în Republica Federală Germania. Acesta urmează să aibă convorbiri oficiale cu omologul său Frank-Walter Steinmeier şi cancelarul federal Friedrich Merz.

Pe agenda vizitei se află şi participarea la o reuniune cu oameni de afaceri germani, precum şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti, a informat joi un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Vizita are loc la invitaţia preşedintelui RF Germania

Vizita are loc la invitaţia preşedintelui RF Germania, în contextul aprofundării dialogului româno-german la nivel înalt şi reflectă relaţiile „excelente”, cu caracter strategic, dintre cele două ţări, a precizat sursa citată. Conform Administraţiei Prezidenţiale, dialogul româno-german se bazează pe o cooperare strânsă în plan bilateral, european şi aliat, precum şi pe legături istorice şi interumane solide dintre cele două ţări.

Convorbirile cu preşedintele Germaniei şi cancelarul federal vor fi axate pe dezvoltarea colaborării româno-germane în domenii de interes, cu accent pe proiecte de cooperare economică şi investiţii în sectoare precum cel al apărării, energiei, auto, industrial, dar şi pe coordonarea strânsă în ceea ce priveşte afacerile europene şi în domeniile securităţii şi apărării.

Germania, principalul partener economic al României

Germania este principalul partener economic al României şi un aliat care contribuie semnificativ la asigurarea securităţii europene, se subliniază în comunicat. Pe agendă se vor mai afla continuarea sprijinului pentru Ucraina şi eforturile pentru asigurarea unei păci juste şi durabile, susţinerea Republicii Moldova şi a parcursului său european, menţinerea unităţii de acţiune şi a competitivităţii UE pe plan global, precum şi dezvoltarea relaţiilor transatlantice.

Citește şi: Elena Udrea, eliberată condiționat din închisoare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS