29.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăEducatieVâlcea: 676 de candidați s-au înscris la titularizare

Vâlcea: 676 de candidați s-au înscris la titularizare


Proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2025, are loc mâine. Pentru susținerea probei scrise, în județul Vâlcea s-au înscris şi au fost validate fişele a 676 de candidați la 48 de discipline.
Proba va începe la ora 9:00, într-un centru de concurs cu două locații:

  • Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”,
  • Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, Rm. Vâlcea.

Candidații trebuie să fie prezenți în centrul de concurs cel mai târziu la ora 8:00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.
Subiectele și baremele de evaluare pentru disciplinele de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 22 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la Inspectoratul Școlar Județean sau se transmit, prin mijloace electronice, în zilele de 22 iulie, respectiv 23 iulie 2025. Rezultatele finale se afișează în data de 30 iulie 2025.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă s-au desfăşurat, conform calendarului de mobilitate, în perioada 30 mai-27 iunie.
Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național unic de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Citește și: Olt: Polițiștii acționează în sistemul radar E-SIGUR

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS