31.7 C
Craiova
luni, 16 iunie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRachete iraniene au lovit Tel Avivul şi oraşul port Haifa

Rachete iraniene au lovit Tel Avivul şi oraşul port Haifa

Tel Avivul şi oraşul port Haifa din Israel au fost lovite luni, 16 iunie, de rachete iraniene, distrugând case şi alimentând îngrijorările liderilor mondiali reuniţi în această săptămână la summitul G7 că lupta dintre cei doi vechi inamici ar putea duce la un conflict regional mai amplu, relatează Reuters.

Mass-media israeliene au anunţat că trei persoane au murit în centrul ţării, iar alte zeci au fost rănite în atacurile din timpul nopţii.

Operaţiunile de căutare şi localizare sunt în curs de desfăşurare în oraşul Haifa, din nordul ţării, unde aproximativ 30 de persoane au fost rănite, au declarat autorităţile, în timp ce zeci de echipaje de prim ajutor se îndreptau spre zonele lovite. Presa a relatat că se vedeau incendii la o centrală electrică din apropierea portului.

Imagini video în direct au arătat, de asemenea, mai multe rachete deasupra Tel Avivului, iar explozii au putut fi auzite acolo şi deasupra Ierusalimului. Unele clădiri rezidenţiale din Tel Aviv au fost lovite, au declarat martori Reuters.

Teheranul a lansat mai multe valuri de atacuri asupra Israelului, ca răspuns la loviturile preventive ale Israelului împotriva programelor nucleare şi balistice ale Iranului, care au început vineri, 13 iunie.

Gărzile Revoluţionare Iraniene au declarat că ultimul atac a folosit o nouă metodă care a determinat sistemele de apărare multistratificate ale Israelului să se atace reciproc. Cel puţin 10 persoane din Israel, inclusiv copii, au fost ucise în atacuri anterioare, au declarat autorităţile locale.

Citeşte şi: (VIDEO) Bărbatul care a împuşcat doi congresmeni din Minnesota, prins de poliţie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS