Via Transilvanica a sărbătorit șapte ani de la lansare și trei ani de la finalizarea celor 1.400 km ai traseului la Alba Iulia, printr-un eveniment special desfășurat la Drobeta-Turnu Severin, cu tema „Patrimoniul cultural”.
În cadrul manifestării Via Transilvanica DAY, a fost amplasată o bornă simbolică din andezit pe Insula Șimian, ca semn al continuității proiectului și omagiu adus memoriei insulei Ada-Kaleh. Dezvelirea bornei a fost realizată în prezența Ambasadorului Turciei în România, Özgür Kıvanç Altan, și a CEO-ului Băncii Transilvania, Ömer Tetik.
Evenimentul a inclus și lansarea programului de membership Via Transilvanica, prin care publicul este invitat să contribuie activ la întreținerea și dezvoltarea traseului. Proiectul, inițiat de Asociația Tășuleasa Social, a fost extins recent cu încă 170 km în județul Brașov, sub numele „Terra Borza Teutonica”.
Președintele Tășuleasa Social, Alin Ușeriu, a subliniat importanța drumului ca spațiu de legătură între comunități, identitate și dezvoltare durabilă.
Seara s-a încheiat cu un concert al artistei Ada Milea, alături de Alex Neagu, aducând pe scenă povestea lui Apolodor – pentru prima oară la Severin.
Citește și: (VIDEO) Bătaie între noră și soacră la Jimbolia, filmată de soț și postată pe Facebook