36.2 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateŞcolile din Craiova au facturi mai mari cu cel puţin 30%

Şcolile din Craiova au facturi mai mari cu cel puţin 30%

Şcolile din Craiova au facturi mai mari la utilităţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut la energia electrică şi la apă. Pentru a acoperi facturile, unii directori au solicitat şi la Primăria Craiova suplimentarea bugetului.

Şcolile au deja facturi mai mari la utilităţi. Managerii spun că deocamdată au de achitat facturile la energia electrică şi la apă, dar că şi acestea au crescut cu cel puţin 30% faţă de anul trecut. De exemplu, la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” din Craiova, managerul spune că sunt creşteri considerabile la facturi şi că a solicitat la Primăria Craiova o suplimentare a bugetului pentru aceste cheltuieli.


„Faţă de anul trecut avem o creştere a facturilor la energia electrică cu 22%. Anul trecut am avut un tarif de 4,48 lei/ KW şi anul acesta avem un tarif cu 6,08 lei/KW. La apă creşterea este de 35%. Şi pe septembrie avem şi multă apă meteorică. Ce se observă faţă de anul trecut este că a scăzut mult consumul. Anul trecut am avut 500 mc de apă, anul acesta avem 250 mc în septembrie. Factura la apă este de peste 7.000 de lei. Şi ne aşteptăm ca acest cost să crească şi în perioada următoare pentru că sigur va fi un consum mai mare. Am trimis la Primăria Craiova solicitare să ni se suplimenteze bugetul pentru utilităţi. Nu avem probleme în privinţa achitării facturilor pentru că de fiecare dată am primit sprijin”, a spus Maria Sîrbu, directorul Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi” din Craiova.

Şcolile au cerut bani la primărie


De asemenea, şi la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” sunt facturi mai mari. „Costurile la apă şi energia electrică sunt cu cel puţin 30% mai mari faţă de anul trecut, iar la energie termică nu ştiu pentru că nu am primit factura încă. Am solicitat fonduri pentru achitarea acestor sume suplimentare”, a spus Ionel Bogdan, directorul Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” . Pentru a suplimenta bugetul în vederea achitării facturilor, Consiliul de Administraţie al ISJ Dolj a dat în octombrie avizul conform pentru redistribuirea unor sume aprobate la bunuri şi servicii de Primăria Craiova. „Au fost suplimentate sumele pentru plata facturilor la utilităţi. Sunt şcoli care au întâmpinat deja dificultăţi în achitarea facturilor”, a precizat Lucian Prejbeanu, inspector în cadrul Serviciului Imangine al Primăriei Craiova.

Directorii aşteaptă cu înfrigurare facturile la căldură

Sunt şi şcoli care nu au avut nevoie de suplimentarea banilor pentru facturi deocamdată, dar directorii spun că se aşteaptă la facturi mai mari la căldură. „Nu avem majorări deocamdată la apă şi la energia electrică, dar ne aşteptăm la facturi mai mari la căldură. La şcoală avem centrală proprie şi am furnizat căldură odată cu sistemul centralizat al oraşului. Avem căldură şi în şcoală şi în cămin şi în timpul zilei şi noaptea. Avem şi apă caldă non-stop. Este posibil ca anul acesta să plătim mai mult la căldură”, a spus Adrian Stroe, directorul Colegiului Naţional „Ştefan Velovan” din Craiova.
Şi şcolile generale se aşteaptă la facturi mai mari la căldură. De exemplu, la Şcoala Gimnazială „Traian” din Craiova nu au crescut facturile la lumină şi căldură, dar directorul aşteaptă să vadă cât va fi factura la căldură, agentul termic fiind furnizat în şcoală de două săptămâni. Factura la căldură este aşteptată de manageri după 15 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS