RAT Craiova are preţuri mari la bilete şi abonamente, comparativ cu alte oraşe mari din întreaga ţară, care au condiţii de călătorie mai bune. În plus, oferta legată de tipurile de bilete şi abonamente este foarte săracă în oraşul nostru. În alte oraşe ai mult mai multe posibilităţi legate de tipul biletelor sau abonamentelor pe care vrei să le utilizezi.
Condiţiile de călătorie din Craiova s-au mai schimbat puţin doar în ceea ce priveşte autobuzele din Craiova. În acest moment avem 16 autobuze electrice, articulate, şi 38 de autobuze Diesel. Însă, încă există multe autobuze care abia se mai târăsc şi care nu oferă nici condiţii minime călătorilor. La capitolul tramvaie, Craiova stă şi mai rău. Nu există niciun tramvai nou, iar cele care circulă în Craiova au zeci de ani. Din cauza uzurii, foarte des în Craiova vedem tramvaie care se opresc pe şine şi sunt tractate de rabe până la depou pentru a fi reparate.
Cum arată preţurile regiilor de transport în oraşele mari
Cu toate acestea, RAT Craiova ţine preţul biletelor şi abonamentelor foarte sus şi depăşeşte, în anumite cazuri – Clujul, Timişoara, Bucureşti sau Oradea. În cele ce urmează, vom face o comparaţie de preţuri pentru transportul în comun în mai multe oraşe mari din ţară. În Cluj, de exemplu, oamenii au la dispoziţie o mulţime de posibilităţi pentru alegerea tipurilor de bilete şi abonamente.
De exemplu, Compania de Transport Public pune la dispoziţie abonamente nominale pentru o lună, pentru o săptămână pe o linie, pe două linii sau pe toate liniile. De asemenea, oamenii au posibilitatea alegerii unui abonament pe trei zile sau pe o zi, pe toate liniile. Călătorii din Cluj au la dispoziţie chiar şi abonamente nenominale, valabile o lună, 24 de ore sau 72 de ore, pe toate liniile. În Craiova, există doar abonament unic pe toate liniille, valabil o lună, 15 zile, 7 zile sau o zi. Mai există şi posibilitatea unui abonament nenominal, valabil o lună. Acestea sunt singurele oferte la abonamente pentru călătorii din Craiova.
Preţuri ca la Cluj, condiţii ba
Dacă vorbim despre preţuri, abonamentul nelimitat, nominal, la Cluj, valabil o lună, costă 138 de lei. În timp ce la Craiova costă 100 de lei. Însă, clujenii au posibilitatea să aleagă un abonament nelimitat, pe două linii, cu 95 de lei. De asemenea, pot cumpăra un abonament care conţine 60 de călătorii, pe toate liniile, cu 70 de lei. La abonamentul nenominal, valabil o lună, pe toate liniile, Craiova are un preţ puţin mai mare decât Clujul. Acest tip de abonament costă 169 de lei la Craiova, iar la Cluj 168 de lei. Însă, condiţiile de călătorile sunt incomparabile.
În ceea ce priveşte biletele de călătorie, RAT Craiova are un singur tip de bilet pentru traseele interioare. Acesta costă 2,5 lei, iar cel pentru traseul exterior – 4,5 lei. Asta în timp ce Clujul, care are mijloace de transport foarte moderne are acelaşi cost. În acelaşi timp, Clujul oferă posibilitatea unor bilete limitate ca timp, dar care nu te condiţionează în câte mijloace de transport să urci. Există bilete de 30 minute, care costă tot 2.5 lei şi bilete valabile 60 minute, cu preţul de 5 lei.

Abonamentul anual, mai ieftin la Timişoara
Timişoara, ca şi Clujul, pune la dispoziţia călătorilor posibilităţi mai variate. Aici îţi poţi lua un abonament general anual, valabil pe toate liniile, care costă 1.100 de lei. În schimb, la Craiova nu există această posibilitate a abonamentului anual, ci doar lunar, care spuneam că are preţul de 100 de lei. Aşadar, într-un an, un călător din Craiova care îşi face abonament în fiecare lună va plăti 1.200 de lei pe an, mai scump decât la Timişoara. Însă, dacă alegi să îţi faci un abonament lunar la Timişoara te va costa mai scump decât la Craiova, adică 130 de lei. Dar ai posibilitatea să îţi faci abonament pe o singură linie, cu 100 de lei. La Timişoara, un bilet costă 4 lei, însă este condţionat doar de timp – 60 de minute. În acest interval poţi circula cu mai multe mijloace de transport, cu acelaşi bilet.
Transportul în Bucureşti, mult mai ieftin decât în Craiova
Şi în Bucureşti călătorii au multe opţiuni atunci când trebuie să aleagă abonamentele de călătorie, în funcţie de necesităţi. Regia de Transport din Capitală pune la dispoziţie abonamente valabile 24 de ore, 72 de ore, şapte zile, o lună, şase luni sau un an. Un abonament valabil pe o lună costă 80 de lei, cu 20% mai ieftin decât la Caiova. Dacă optezi pentru un abonament de şase luni plăteşti 400 de lei. Pentru unul de un an achiţi 700 de lei. Aşadar, la un abonament valabil un an, la Bucureşti plăteşti cu 500 de lei mai puţin decât la Craiova, unde eşti nevoit să îl reînnoieşti lunar. Situaţia se schimbă în Bucureşti dacă alegi un abonament care presupune şi călătorii cu metroul. Un astfel de abonament lunar, pe toate liniile, inclusiv metrou, costă 140 lei. Pe şase luni costă 700 lei, iar pe un an – 1.200 lei. Adică exact ca un abonament pe un an la Craiova, unde nu există metrou.
Şi la Oradea preţul unui abonament lunar, pe toate liniile, costă 80 de lei, cu 20 de lei mai ieftin decât la Craiova. Însă, la Craiova achiţi mai puţin ca la Oradea pe un abonament valabil pe 7 zile. În Oradea vei plăti 40 de lei pe un astfel de abonament, în timp ce la Craiova doar 28 de lei. Dar tot la Oradea vei plăti mai puţin pe un abonament anual, care costă 890 de lei, în timp ce la Craiova scoţi din buzunat 1.200 de lei. Oradea a implementat şi un abnament foarte bun pentru navetişti. Aceştia au la dispoziţie 200 de călătorii în Oradea cu preţul de 50 lei.

Citeşte şi: Craiovenii, campioni la purtarea măştii sub nas