Dupa o perioada frumoasa de prietenie, când totul este roz si romantic, un cuplu trebuie sa faca fata intâlnirii cu viitorii socri. Desi va iubiti si vi se pare ca nimic nu va poate tulbura, exista niste persoane care vor avea un cuvânt de spus despre relatia dumneavoastra, care ar putea inclina balanta spre un deznodamânt nedorit.
Vizita la parintii lui este o provocare pentru toti. Pentru parintii sai, care sunt curiosi sa vada pe cine si-a ales odrasla lor drept partenera. Pentru el, deoarece ii este teama ca parintii ar putea sa il puna intr-o situatie stânjenitoare sau sa nu va placa. Pentru dumneavostra, deoarece stiti ca „prima impresie conteaza“ si vreti sa fie totul cât mai bine.
Pentru a trece cu brio acest „examen“, idieta.ro va da urmatoarele sfaturi :
Nu va imbracati cu haine extrem de elegante sau conservatoare. Luati cu dumneavoastra un buchet de flori sau chiar o cutie de bomboane de ciocolata. Astfel de gesturi la prima intâlnire sunt importante si apreciate.
Tineti cont de programarea intâlnirii! O astfel de intâlnire nu trebuie sa aiba loc in seara in care tatal sau este la un joc de carti cu prietenii sai sau când mama gateste. Ea trebuie programata din timp si trebuie sa se respecte ziua si ora intâlnirii. Poate mama sa vrea sa prepare prajitura ei preferata sau sa faca ordine in casa inainte sa va intâlneasca. Atrageti atentia partenerului dumneavoastra asupra acestui aspect.
Ce faceti cu pantofii când intrati in casa parintilor lui? Ii lasati in picioare. Regula pentru descaltatul la usa este: la tine acasa – da, in vizita – nu. Insa trebuie sa va curatati pantofii pe presul de la intrare, iar pentru eventualitatea in care sunt mult prea murdari pentru a intra asa in casa, gazda ar trebui sa aiba la intrare (sau sa iti ofere) o pereche de papuci de casa.
In societate, in general, mâinile nu se tin in buzunar sau pe solduri sau la spate. Când va asezati pe un fotoliu sau scaun aveti grija sa stati drept si nu va incrucisati picioarele. In timpul conversatiei, chiar daca sunteti emotionata, incercati sa va stapâniti mâinile: nu gesticulati prea mult, nu va jucati cu obiectele de pe masa si priviti-va interlocutorul in ochi!
Regulile generale ale comunicarii sunt valabile si aici: nu intrerupeti interlocutorul, ci asteptati rândul pentru a va exprima punctul de vedere, nu monopolizati discutia, nu repetati prea mult „eu intotdeauna… eu niciodata… eu…, eu…“ si nu vorbiti prea mult despre persoane care nu sunt de fata si pe care ceilalti participanti la discutie nu le cunosc.
Va intrebati ce subiecte de discutie sa abordati? Desigur, o discutie despre vreme nu este prea interesanta, iar daca va limitati la acest subiect s-ar putea sa nu faceti impresia unei persoane foarte cultivate. Insa poate fi un punct de plecare al discutiei, un prim pas.
Pe urma, puteti trece la subiecte legate de hobby-urile care va preocupa, locul dumneavoastra de munca (sau facultatea la care studiati), piesa de teatru sau filmul la care ati fost recent impreuna cu partenerul, retete de prajituri sau informatii legate de familia dumneavoastra.
Evident, trebuie sa asteptati ca parintii prietenului sa isi arate interesul fata de unul dintre aceste subiecte si nu veti incepe sa vorbiti despre dumneavoastra inca de la inceput. Puteti lauda ambianta si designul placut al casei sau mâncarea gustoasa care a fost servita, iar de aici discutia va decurge de la sine.
Iubitul se intâlneste cu mama-soacra
In cazul in care va prezentati iubitul familiei, discutati in prealabil cu parintii. Trebuie sa-i pregatiti pentru acest eveniment. Mai intâi trebuie sa le povestiti despre partenerul dumneavoastra, astfel incât, daca parintii ar avea intrebari mai delicate, sa vi le poata adresa acum si nu când va fi si iubitul de fata.
Puteti sa ii rugati sa va povesteasca cum s-a desfasurat prima lor vizita la socri – astfel isi vor aminti de tineretea lor si vor avea mai multa intelegere pentru dumneavoastra.
La aceasta intâlnire, fratii si surorile nu ar trebui sa fie de fata. Bunicii sau alti membrii ai familiei ar reprezenta inca un factor de stres pentru partenerul dumneavoastra. Atâtia oameni necunoscuti care navalesc cu intrebari asupra lui ar crea o atmosfera de interogatoriu.
In schimb, animalele de companie pot ramâne in camera, caci, de multe ori, ei dau cele mai sincere calificative.
Intâlnirea nu ar trebui sa dureze prea mult, o jumatate de ora este suficienta pentru a va cunoaste. In fond va veti intâlni mai des de acum incolo.
Intâlnirea se poate incheia cu „draga mea/dragul meu, ar trebui sa pornim pentru a ajunge la timp la film“ si cu „multumesc pentru ospitalitate, mi-a facut o deosebita placere sa va cunosc“.
Aratati rafinament, curaj, rabdare si fiti deschisa si sociabila!

