Daniel Pitigoi este din Giubega. Are opt ani si diabet. De un an, de când medicii i-au pus diagnosticul, baiatul traieste un cosmar: in orice clipa poate intra in coma, din cauza problemelor de procurare a medicamentului.
Anul trecut, chiar pe 8 martie, de ziua ei, Luminita a primit cel mai dureros cadou de la viata: Daniel, mezinul familiei, s-a imbolnavit de diabet.
„In octombrie 2004 a avut oreion“, isi aminteste femeia primele semne nefaste ale destinului. „Unii medici au spus ca de aici s-ar fi declansat boala… In ianuarie, anul urmator, a fost gripa in toata Giubega. Daniel s-a imbolnavit si el, de la copiii de la scoala“.
In numai o luna, baiatul a slabit câteva kilograme. Dadea semne de oboseala din ce in ce mai des, fata lui capatase o paloare bolnavicioasa. Mai mult, il chinuia mereu setea: consuma litri de lichide pe zi si urina exagerat de des, chiar si in somn. A inceput cosmarul: medicul de familie, policlinici, spitale.
„Nimeni nu mi-a spus ca ar fi suspect de diabet. Dupa toate investigatiile, toti mi-au spus doar atât: e racit. Pentru ca avea incontinenta urinara, am ajuns cu el si la LSM! Mi-au spus ca nu stiu eu sa-l hranesc. Sa-i dau lapte, oua, biseptol, amoxicilina si calciu cu fixator si totul se va rezolva!“, povesteste Luminita tratamentul indicat de medici.
O perioada, femeia i-a administrat lui Daniel medicamentele prescrise. Nici un semn de ameliorare insa: copilul slabea vazând cu ochii. Au reluat analizele. In cele din urma, la Spitalul nr. 1 s-a gasit cineva care sa-si dea seama care era cu adevarat problema.
O „raceala“ ceva mai grava
„Ma, copii, ne-a zis doctorita Ileana Puiu, baiatul vostru are diabet! Nu e vorba de nici o raceala, situatia e grava“. De parca n-ar fi trecut nici o clipa de la auzul cumplitei vesti, Luminita incepe sa plânga. La fel de zbuciumat ca acum un an, când toata viata fericita de pâna atunci s-a destramat ca un fum. La fel ca in toate zilele care au urmat – un cosmar continuu, ce le intuneca orice incercare de a mai spera.
Daniel a fost internat imediat, fiind trecut la „actul rapid“ – program intensiv din trei in trei ore cu insulina, hidrati de carbon, alimentatie stricta cu sase mese regulate de glucide. Supravegheat de personalul medical si in primul rând de parinti, baiatul a depasit perioada de criza. Fizic, incepea sa-si revina.
„Psihic, avea insa probleme“, spune mama. „Era speriat, chiar ingrozit de ce se petrecea cu el. Toata copilaria lui nu luase o pastila. Cu atâtea medicamente, cu tot ce incepea sa descopere despre boala si gravitatea ei, dar mai ales cu intepaturile pe care trebuia sa le faca zilnic, avea momente când nu mai putea fi controlat: plângea, se enerva din orice, refuza tratamentul, ameninta ca fuge din spital. Atunci l-am luat acasa. Am invatat sa-i fac eu tratamentul. Mi se rupea sufletul, dar trebuia sa fiu puternica pentru el“.
Milioane pe teste gratuite
La 6.45, la 12.45, la 18.45 – trei doze miraculoase care il tin in viata. Zilnic, Daniel urmeaza cu strictete programul. De un an, s-a obisnuit. Isi face singur testul care indica nivelul glicemiei – o intepatura in deget, iar picatura de sânge este analizata de aparatul portabil. Apoi insulina. Cu toata constiinciozitatea si seriozitatea lui de copil de numai opt ani, cu toata grija mamei sale de a nu comite nici cea mai mica greseala, situatia este departe de a fi usoara. „Suntem oameni de la tara. Diabetul este o nenorocire pentru oricine, dar pentru noi?!“, spune Luminita Pitigoi. „In fiecare luna avem probleme cu procurarea medicamentelelor: nu se gasesc la farmacii, iar când sunt, plec de acasa cu o zi, doua inainte, sa prind cozile. Cu testele pentru glicemie este alta poveste: din decembrie, nu se mai gasesc la farmacia spitalului, care in mod normal ar trebui sa le dea gratuit. Asa ca am incercat prin tot felul de cunostinte sa fac rost de ele: doua milioane de lei un tub de 50 de teste, in conditiile in care avem nevoie de trei pe zi! Alimentatia trebuie controlata mereu, nu poate mânca orice, iar fructele sunt obligatorii – cel putin sase pe zi“.
Munca in Spania pentru salvarea copilului
Cheltuielile au depasit astfel de mult posibilitatile financiare ale familiei. Acesta a fost motivul pentru care Iulian, tatal lui Daniel, a plecat de câteva luni la munca in Spania. Rezista greu departe de familie, dar sanatatea baiatului are prioritate: nu se va intoarce pâna nu va strânge trei mii de euro, banii necesari pentru un aparat care, fixat la mâna, poate indica glicemia fara intepaturi, fara teste costisitoare si greu de procurat.
Pâna atunci insa, Luminita se zbate intre drumurile lungi la Craiova si supravegherea atenta a copilului. Cu atâtea schimbari care s-au petrecut in viata ei intr-un timp atât de scurt, femeia este la capatul puterilor. Nu renunta insa. Viata copilului ei este mai presus de orice: „M-am interesat si am aflat ca este posibil un transplant de pancreas, dar numai intr-o clinica din Constanta. Preturile sunt insa mult prea mari pentru noi… Ar mai exista o pompa care se instaleaza subcutanat si care ii administreaza insulina atunci când organismul are nevoie. Cu toate problemele care sunt in farmacii, nici nu vreau sa ma gândesc ca am ramâne fara insulina. Daniel ar intra in coma…“.
