Mihai Constantinescu a fost internat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, după ce a suferit aseară un infarct, informează surse medicale. Artistul a fost găsit de soţie căzut în casă.
La domiciliu a venit un echipaj de la Ambulanţă, medicii l-au resuscitat aproximativ 20 minute, i-au readus pulsul şi apoi l-au dus la Floreasca. Medicii spun că artistul e într-o stare extrem de gravă.
Mihai Constantinescu are mai multe boli cardiace, în ultimii 10 ani a suferit două intervenţii la inimă.