16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(GALERIE FOTO) Craiova are, în sfârşit, operatori pentru repararea străzilor

(GALERIE FOTO) Craiova are, în sfârşit, operatori pentru repararea străzilor

După o licitaţie care a durat aproape un an şi care a trecut şi pe la instanţă, Primăria Craiova a atribuit, în sfârşit, megacontractul de 35 de milioane de euro privind repararea şi întreţinerea străzilor, aleilor, trotuarelor şi parcărilor din municipiu, în baza unui acord-cadru pe patru ani. De lucrări se vor ocupa două firme craiovene, Domarcons SRL şi Erpia SA, odată cu semnarea acordului urmând să înceteze prezentul contract de astupare a gropilor din oraş, deţinut de Drum Concept SRL Bucureşti, firmă care a cam bătut pasul pe loc la capitolul plombări.

Primăria Craiova a atribuit la sfârşitul lunii trecute, după aproape un an de la lansarea licitaţiei, acordul-cadru pe patru ani privind repararea şi întreţinerea străzilor, aleilor, trotuarelor şi parcărilor din municipiu. Asta după ce instanţa a avut şi ea un cuvânt de spus, obligând municipalitatea să repare o greşeală comisă în timpul procedurii de achiziţie publică şi să aleagă, într-un final, cei doi operatori economici care să deruleze contractul. Un contract cu o valoare considerabilă, de peste 35 de milioane de euro, bani din bugetul local care se vor împărţi, în funcţie de lucrări, între două firme craiovene, Domarcons SRL şi Erpia SA. Anunţul de atribuire care confirmă faptul că, în sfârşit, Craiova are operatori care să se ocupe de repararea străzilor a apărut în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) în data de 5 martie, valoarea finală a contractului fiind aceeaşi cu cea estimată iniţial: 157.139.423 lei, fără TVA.
De ce s-a întârziat cu atribuirea acestui megacontract? Pentru că primăria a fost nevoită să umble la licitaţie, după ce Curtea de Apel Craiova a decis, la sfârşitul lunii ianuarie, că autoritatea locală nu a procedat corect atunci când a scos din joc pe una dintre firmele participante: Erpia SA. Municipalitatea a atribuit atunci contractul firmei Domarcons SRL, după ce a considerat că oferta Erpia este inacceptabilă. Societatea craioveană a avut apoi câştig de cauză atât la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (în decembrie 2018), cât şi în instanţă, aşa că primăria a fost obligată să reia licitaţia şi să ţină cont şi de oferta Erpia SA. Până la urmă, a desemnat ambele firme drept câştigătoare, pentru că în procedura de achiziţie se stipula oricum că acordul va fi derulat de doi operatori economici.

Marea asfaltare ar începe cu bulevardul Titulescu

Odată cu semnarea acestui contract va înceta, de drept, acordul actual cu SC Drum Concept SRL, firma din Bucureşti desemnată să se ocupe de astuparea gropilor din Craiova până la finalizarea licitaţiei pentru acordul-cadru de patru ani. Contractul a fost însă unul infim, de circa 380.000 de lei, angajaţii Drum Concept SRL având ca sarcină decaparea de mixturi asfaltice pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi şi aşternerea manuală de beton asfaltic de legătură şi de beton asfaltic de uzură. Într-o lună de muncă, „asfaltatorii“ de conjunctură au cam bătut însă pasul pe loc, fiind surclasaţi de gropile de pe străzile Craiovei. Noii operatori va trebui să înceapă în forţă acţiunea de reparare a drumurilor din oraş, iar prima mare arteră programată pentru asfaltare ar fi bulevardul Nicolae Titulescu. Ultima lucrare mare făcută în Craiova pe un acord-cadru de reparaţii străzi a fost asfaltarea străzii Păltiniş, realizată în toamna anului trecut de SC Delta ACM SRL. Vechiul acord de patru ani deţinut de Delta ACM a fost atribuit în octombrie 2014 pentru suma de 135.000.0000 lei.
Ar mai fi de menţionat că actualii operatori ai acordului-cadru mai deţin şi alte lucrări în Craiova şi Dolj. Firma Erpia SA este prinsă şi în contractul de modernizare a drumurilor din Bănie şi lucrează în prezent pe strada Carpenului, un proiect complex de circa patru milioane de euro care cuprinde nu doar asfaltarea străzii, ci şi casetarea canalului şi introducerea unui sistem de canalizare. În paralel, Erpia a mai obţinut şi contractul de modernizare a drumului 652A DN 6 (Cârcea) – DN 65, lucrare în valoare de 3,5 milioane de euro. La rândul ei, SC Domarcons SRL, în asociere cu Alpha Construct Sistem SA şi Mineralport SRL, a semnat recent contractul de modernizare a DJ 542 limita județului Olt – Amărăștii de Sus – Amărăștii de Jos – Dăbuleni, lucrare care se ridică la valoarea de zece milioane de euro şi care are o durată de execuție de 18 luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS