În turul inaugural de la US Open Tennis Championships, Simona Halep o va întâlni pe Maria Sharapova (147 WTA), în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2:00, ora României, fiind primul meci din sesiunea de seară pe arena Arthur Ashe după ceremonia de începere a turneului. Rusoaica o conduce pe Simona la întâlniri directe cu scorul de 6-0. Ultima partidă dintre cele două jucătoare a avut loc în 2015, la Turneul Campioanelor. Partida va fi transmisă în direct pe Eurosport.
„Eram la antrenament (n.r. – când s-a tras tabloul). Am primit un mesaj. Reacţia mea a fost una normală, pentru că anul asta parcă de fiecare dată am avut parte de tablouri grele. Sigur că mi-am zis – cum e posibil, din nou? Este primul tur la un turneu de Mare Şlem! În ceea ce priveşte wildcard-ul acordat Mariei – nu sunt eu în măsură să comentez. A fost decizia organizatorilor, ei pot face aşa cum vor.
Cred că ea este suficient de puternică pentru a reveni. Are multă experienţă şi multe turnee câştigate. Este o mare provocare să joc împotriva ei în primul tur al unui turneu de Mare şlem. M-a bătut de şase ori – poate voi reuşi să schimb asta.
Voi încerca să dau tot ce pot, voi încerca să câştig meciul şi vreau să mă bucur de meci – pentru că este un meci mare de tot. Îmi este, poate, puţin dificil, pentru că ea joacă plat şi riscă mult şi atunci, în momentele decisive, îmi este greu să intru eu în minge, să fac pasul în faţă şi să îmi iau şansele.
Cred că eu m-am schimbat mult că jucătoare faţă de 2014 – şi mental, şi ca joc. Mă simt mai puternică. Simt că am mai multă experienţă, am trecut prin multe în aceşti ultimi trei ani. Mă simt bine şi simt că sunt pregătită să joc din nou împotriva ei.
Nu mă gândesc la ceea ce a făcut Maria, la context. Mă gândesc la mine, vreau să ies pe teren şi să joc cel mai bun tenis al meu. Este doar un nou meci, o nouă provocare, o nouă oportunitate de a juca împotriva ei şi de a încerca să o bat. Nu vreau să pun presiune pe mine gândindu–mă prea mult că joc împotriva Mariei Sharapova. Este doar o altă jucătoare.”, a spus Simona la conferinţa de presă.