14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMembrii Directoratului CEO vor avea asigurări de răspundere profesională

Membrii Directoratului CEO vor avea asigurări de răspundere profesională

Membrii Directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor încheia asigurări de răspundere profesională. Persoanele aflate în conducerea societăţilor pe acţiuni au obligaţia, potrivit legii, de a încheia poliţe de răspundere profesională pentru ca firma să beneficieze de reparaţii financiare, în cazul unor eventuale prejudicii cauzate de managementul defectuos. Pentru obţinerea poliţelor de asigurare profesională, conducerea Complexului Energetic Oltenia va organiza pe 30 iunie o licitaţie în urma căreia va fi stabilită firma care va furniza serviciile respective. De altfel, compania a mai organizat o licitaţie pe 5 mai, însă fără rezultat, fiind nevoită să reia demersurile pentru a obţine poliţe de asigurare profesională pentru membrii Directoratului Complexului Energetic Oltenia.

Conducere în sistem dualist

Complexul Energetic Oltenia este condusă în sistem dualist prin Consiliul de Supraveghere şi Directorat.
„În cazul societăţilor pe acţiuni, Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile a introdus obligativitatea încheierii unei asigurări de răspundere profesională pentru administrator, respectiv pentru membrii Directoratului. Această prevedere a legii a fost preluată prin clauze contractuale prevăzute în contractele de administraţie ale membrilor Directoratului, de unde rezultă necesitatea încheierii unui contract de servicii având ca obiect «Asigurări de răspundere profesională». Valoarea estimată fără TVA: 263.506 lei… Durata contractului: 12 luni începând de la data atribuirii contractului/emiterii ordinelor de începere a serviciilor sau lucrărilor“, potrivit Complexului Energetic Oltenia.
În prezent, membri ai Directoratului sunt: directorul Diviziei Strategie Dezvoltare (Ion Petroniu), directorul Diviziei Financiare, directorul Diviziei Energetice (Aurel Medinţu) şi directorul Sucursalei Divizia Minieră (Daniel Antonie). Preşedinte al Directoratului este directorul general Laurenţiu Ciurel. Potrivit site-ului companiei, director Financiar Contabilitate este în prezent Adriana Mirela Vâlceanu. Potrivit legislaţiei şi specialiştilor în domeniu, asigurarea de răspundere profesională acoperă prejudiciile produse societăţii, cât şi daunele cauzate terţilor în urma faptelor comise din neglijenţă, eroare, omisiune în exercitarea calităţii de conducere a persoanei sau persoanelor asigurate (administrator, membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere). Avantajul major al unui astfel de instrument de asigurare este protecţia de care beneficiază firma în cauză, în cazul producerii de prejudicii sau de daune. Compania poate să obţină de la societatea de asigurare o despăgubire care să acopere imediat şi măcar parţial un eventual prejudiciu. De asigurări de răspundere profesională pot beneficia inclusiv membrii Consiliului de Supraveghere din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS