Conceptul securitatii economice

Lucrarile Consiliului de Afaceri Generale incep astazi la Bruxelles. Alaturi de ministrii de externe, la ele vor fi invitati si ministrii apararii si de interne din tarile membre. Semnificatia intilnirii, dincolo de subiectele discutate (identitatea europeana de aparare si securitate si stadiul masurilor comune de lupta impotriva terorismului), sta in contextul cu totul special al momentului, caracterizat de o clara nesiguranta in privinta a ceea ce inseamna cadrul comun de actiune pe plan militar.

Aceasta, pentru ca actiunile militare din Afganistan au deschis o serie de intrebari extrem de importante de a caror rezolvare va depinde nu numai soliditatea aliantei europene, ci si cea transatlantica, fiind vorba, in esenta, despre definirea tipologiei actiunilor militare atit la nivel european, cit si NATO. Ce se intimpla in prezent? In primul rind, Alianta Atlanticului de Nord, dupa un start spectaculos – marcat de invocarea Articolului 5 din Tratatul de la Washington privind apararea colectiva – a intrat intr-o alarma totala, fara precedent in istoria sa de peste jumatate de secol, fara insa ca aliatul american sa ceara decit un sprijin mai degraba moral, caci, la nivelul desfasurarii reale a operatiunilor in teren, NATO a contribuit relativ putin (avioanele AWACS trimise in SUA pentru a le inlocui pe cele care actioneaza in zona de lupta si citeva nave), fara sa existe perspectiva unor miscari semnificative in viitor.

Mai mult, NATO a afirmat ca, daca va fi vorba de o implicare viitoare la nivel de Alianta, ea va fi sub forma unei participari la o misiune umanitara, asigurind, „la cererea unei organizatii internationale umanitare“, transportul de hrana si medicamente in zona, neluindu-se nici macar in considerare, cel putin la acest moment, posibilitatea implicarii unor trupe macar pentru protectia convoaielor sau a misiunilor umanitare internationale aflate deja in teren. Ceea ce inseamna, in traducere, ca NATO nu se va implica intr-o operatiune de tip mentinerea pacii, desfasurata sub auspiciile ONU, poate din cauza amintirilor neplacute din perioada conflictelor succesive din spatiul fostei Iugoslavii, atunci cind principiul „dublei chei“ a misiunilor (dubla subordonare fata de comandamentul ONU si cel al NATO) a dus la multe situatii neplacute si a condamnat misiunile respective la o bine cunoscuta si tragica ineficienta.

Statele Unite au preferat sa selecteze partenerii pentru actiunile desfasurate in cadrul Aliantei impotriva terorismului, fie ca este vorba despre state care participa direct la operatiunile militare (Marea Britanie, Franta, Germania si, foarte posibil, Italia – pe lista de asteptare mai numarindu-se acum citeva tari europene), fie despre state care acorda sprijin logistic important (alaturi de aliatii traditionali din lumea araba, a aparut Pakistanul, dar au venit si tari din Parteneriatul pentru Pace, printre care si Romania).

Mai mult, pentru a complica lucrurile la extrem, apare (mai devreme decit au prevazut unii) elementul perturbator pe care-l implica definitia fortelor care vor asigura managementul postconflict in Afganistan, situatia tensionindu-se rapid pentru ca responsabilii Aliantei Nordului se opun deja prezentei pe teritoriul afgan a trupelor straine si refuza, se pare, chiar si varianta propusa de Natiunile Unite, care prevedea o forta de mentinere a pacii compusa doar din soldati provenind din tari musulmane.

In acest context, este previzibil ca responsabilii politici europeni se vor confrunta cu o alegere foarte greu de luat: prima posibilitate este de a se pastra un status quo, lasind situatia sa se deznoade de la sine, continuindu-se deci interimatul de dupa Razboiul din Golf. Intre timp, pe de o parte, consolidind bazele pentru Forta Europeana de Reactie Rapida si, pe de alta parte, asteptind clarificarile ce vor fi aduse la Summit-ul de la Praga privind viitoarea structura extinsa a NATO. Dar realitatea geopolitica dovedeste ca solutia interimatului nu mai este acceptata de nimeni, ineficacitatea sistemului actual de securitate fiind evidenta si condamnata din toate directiile.

A doua posibilitate este de a reformula, la nivel european si transatlantic, natura misiunilor militare si a scopului acestora, in raport cu definirea exacta a tipologiei noilor amenintari cu care se confrunta tarile aliate. Si, in paralel, in noul tip de doctrina militara pe care-l va presupune intrarea in sistem a Rusiei, ceea ce, din start, va largi si va diversifica optiunile strategice. Este posibil ca actuala situatie sa genereze un sistem nou, de securitate multipolara, ceea ce ar presupune ca misiunile viitoare vor fi extrem de diversificate si doar in parte de natura militara.

Chiar componenta militara se va schimba considerabil, prioritatea revenind unor formatiuni mici, foarte mobile, extrem de bine echipate, rezultat al dezvoltarii conceptului de „Grupe de forte combinate“, fiind estimata o viitoare colaborare extrem de strinsa intre Forta Europeana de Reactie Rapida si NATO, care va oferi planificatorii militari si accesul la bazele sale militare strategice. Dar – si acesta poate fi sensul deciziei de acum a NATO – este foarte previzibil ca, la nivelul actiunilor viitoare, „momentul militar“ de tip clasic va dura relativ putin (a se vedea spatiul de doua luni, decisiv in campania din Kosovo si, acum, in Afganistan) si va fi esentiala existenta unui alt fel de structurari militare si nonmilitare care sa genereze fostul teatru de lupta care din „spatiu-tinta“ trebuie sa devina „spatiu-prieten“.

Exista insa o mare problema: costurile presupuse de asemenea operatiuni sint enorme, considerabil mai mari decit cele deja uriase ale operatiunilor militare clasice. Cine va fi selectat pentru acest tip de operatiuni va trebui sa demonstreze ca are capacitatea de a sustine economic o campanie militara (de unde cerinta deja formulata de sustenabilitate pentru un an a Fortei Europene de Reactie Rapida), dar si ca poate contribui la sustinerea eforturilor de reconstructie civila din fostul teatru de lupta. Acesta ar putea fi rationamentul pe care NATO il va face in momentul in care va analiza situatia tarilor candidate pentru cel de-al doilea val al extinderii, dovedindu-se ca nu numai UE pune criteriul economic la baza Rapoartelor sale de tara. „Economia de piata functionala“ nu mai este numai un criteriu civil, ci si unul de analiza militara a situatiei de perspectiva, avind in vedere unele misiuni complexe in care „hrana si medicamente“ vor fi (daca nu si sint deja) corolarul episodului prim al „bombardamentelor si distrugerii tintelor“.

Romaniei i s-a deschis acum, din perspectiva Raportului de tara al Comisiei Europene, posibilitatea de a demonstra foarte rapid ca „pasii decisivi“ catre economia de piata functionala duc si la realitatea implementarii acestei economii. In contextul descris, acest fapt ar putea fi nu numai o indeplinire a criteriilor de aderare la UE, ci si deschiderea reala a dosarului NATO, reformulat (ca pentru toate tarile candidate) dupa evenimentele din 11 septembrie din SUA. Cu alte cuvinte, in gindirea sa strategica, Romania trebuie sa arate ca a introdus conceptul activ de securitate economica.