Universitatea din Craiova organizează, mâine la ora 15.00, în Aula Magna a Facultății de Drept şi Ştiinţe Sociale, lansarea de carte „Je suis tzigane et je le reste” (Sunt mândră ca sunt rromă. De la Faţa Luncii la Sorbona), de Anina Ciuciu și Frédéric Veille, în traducerea Anei Antonescu, publicată la Editura Pandora Publishing. Cu această ocazie, Anina Ciuciu va decerna, din partea Asociaţiei Terre des hommes din Elveţia, un premiu unui lucrător social fără studii universitare. Premiul constă într-o bursă de studii pentru doi ani universitari.
Parcursul existenţial al Aninei Ciuciu întruchipează o poveste de succes. Craioveancă, Anina pleacă în Franţa în 1999 împreună cu părinţii şi surorile ei, locuieşte în condiţii extrem de dificile, în tabere de romi, apoi, după lucrurile încep să meargă mai bine, devine elevă eminentă şi apoi studentă la Universitatea Sorbonne Paris 1, prima studentă de etnie romă care fusese admisă la această universitate cu tradiţie, cunoscută în lumea întreagă.
Damian Drăghici, consilier de stat însărcinat cu problema rromilor pe lângă Prim-ministrul român cel care îi prefaţează cartea, a spus: „Mă bucur că Anina a găsit în ea curajul şi forţa de a pune pe hârtie experienţele, evenimentele, deopotrivă dureroase şi traumatizante, dar şi fericite, care au condus-o la această etapă din viaţa ei. Îmi dau seama cât de greu i-a fost, dar voinţa sa de a duce la bun sfârşit o luptă împotriva prejudecăţilor din pricina cărora a suferit personal şi din pricina cărora, din păcate, comunitatea noastră a suferit de a lungul secolelor, îşi are pe deplin justificată reticenţa. Şi fără îndoială că, graţie unui efort prin care se depăşeşte pe sine însăşi, ea va reuşi, sunt sigur, să-şi ducă până la capăt proiectul”.
Viaţa Aninei este cel mai frumos exemplu de reuşită. „Când treci prin ceea ce am trecut eu, eşti determinat la culme să reuşeşti, spunea ea. Este singura modalitate prin care poţi să-ţi iei revanşa asupra vieţii. Rromii nu sunt numai persoane care cerşesc sau care trăiesc aşa, hoinărind peste tot. Alcătuiesc o comunitate care are o cultură, o istorie şi trebuie să încerci să-i cunoşti. Nu trebuie să vă fie teamă, trebuie doar să încercaţi să ne înţelegeţi şi să ne daţi o şansă”.
