Distracţia s-a mutat duminică „În Poiană la Palilula”, în cea de-a treia zi a festivalului. Într-un peisaj rustic, în faţa a două scene – una a muzicii tehno şi cealaltă dedicată stilului „drum and bass” – zeci de craioveni se adunau aproape de miezul nopţii pentru a petrece o ultimă seară de festival alături de artişti de talie mondială precum Andrei YC, Toni, VRT, vestitul Phil Weeks, Gully b2b Stefanel sau Tribun, Phoneme, Niki4, B[e].
„Încercăm să diversificăm, ca să împăcăm pe toată lumea. ‘În Poiană la Palilula’ s-a născut dintr-o ambiţie. Ne-am dorit, la prima ediţie, să facem o petrecere mică, de 200 de persoane. Spre uimirea noastră am avut succes la public încă de la început. Festivalul a crescut de la un an la altul. Acum, această a III-a ediţie s-a bucurat de cel mai mare număr de spectatori. Am depăşit în primele două seri numărul celor prezenţi la primele două ediţii. Felul nostru de a organiza petrecerile aici a atras un număr mare de oameni. Festivalul e diferit de ceea ce există în Craiova, avem altfel de muzică decât ce se ascultă de obicei în oraş. La anul ne gândim să creştem, la fel cum ne dorim să rămânem tot în zona de festival de nişă. Nu vrem să schimbăm, ci să păstrăm această structură, pe scenele pe care le avem acum”, a precizat Bogdan Spătaru, unul dintre organizatorii festivalului.
Editor: Oana Olaru

