Directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, suspectat în dosarul privind acordarea ilegală a unor subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice, a fost reţinut, miercuri noapte, de către procurorii DNA Suceava. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava îl cercetează pe Dorel Gheorghe Benu pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de foloase necuvenite, în formă continuată, favorizarea făptuitorului.- La nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Centrul Judeţean Suceava, funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobarea a dosarelor de subvenţie au admis la plată cereri de acordarea a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri, ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate. Astfel au fost solicitate/acordate subvenţii, în perioada 2010 – 2013, cu încălcarea legii şi nerespectarea normelor APIA, din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat, într-un număr total de 246 dosare de acordare a sprijinului financiar (exploataţii agricole, asociaţii zootehnice şi I.F. cu acest domeniu), precum şi în cazul unor parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava, ce nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice (în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare pentru o valoare de 1.761.371,41 lei, iar în 2013 un număr de 213 dosare de subvenţii în valoare de 2.374.857,80 lei, pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava). La constituirea grupării ce activează în cadrul APIA CJ Suceava a contribuit directorul executiv adjunct Moldoveanu Delia care a atras şi alte persoane din afara instituţiei, determinându-l astfel pe directorul general APIA Dorel Gheorghe Benu să menţină în condiţii ilegale un contract de asistenţă juridică încheiat de Centrului Judeţean APIA Suceava cu un avocat, având în vedere relaţiile foarte apropiate/de prietenie dintre avocatul respectiv şi Delia Moldoveanu. În acest context Benu Gheorghe Dorel l-a determinat pe directorul executiv al Centrului Judeţean APIA Suceava să semneze în condiţii ilegale contracte de asistenţă juridică şi de prestări serviciu, nefiind respectată legislaţiei în domeniu (OUG nr. 26/2012), prejudicind astfel bugetul de stat cu suma de 55.000 lei. Rolul esenţial al directorul executiv adjunct Moldoveanu Delia era de a proteja activitatea infracţională a consilierilor şi şefilor de serviciu din cadrul APIA CJ Suceava, prin influenţa şi relaţia apropiată pe care o avea în primul rând cu directorul general al APIA Central Bucureşti Benu Gheorghe Dorel şi cu factori de decizie şi control din cadrul direcţiilor agenţiei ( DACIS, IACS, etc ). Analiza acţiunilor derulate de Delia Moldoveanu relevă faptul că aceasta conduce în mod nemijlocit activitatea Centrului Judeţean Suceava al APIA în baza relaţiilor importante pe care le are şi cultivă la nivelul APIA Bucureşti şi în mediile de influenţă ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Astfel, deşi lua cunoştinţă despre neregulile care adeseori îmbrăcau forma penală, inculpatul Benu Gheorghe Dorel, în loc să adopte atitudinea legală de a sesiza organele judiciare, a preferat să îi dea sfaturi inculpatei Moldoveanu Delia cu privire la modul în care să procedeze referitor la solicitările din partea DNA de a comunica date necesare pentru desfăşurarea prezentei anchete penale, astfel încât să îngreuneze verificările care se efectuează în prezentul dosar penal. De asemenea răspunsurile întocmite pentru organele de urmărire penală de Delia Moldoveanu erau studiate de Benu Gheorghe Dorel, pentru ca acestea să nu-i incrimineze pe funcţionarii APIA CJ Suceava. Deşi DNA ST Suceava a mai transmis în atenţia directorului Benu Gheorghe Dorel un număr de 6 solicitări privind verificarea dosarelor de acordare a subvenţie şi în special a modului în care funcţionarii APIA CJ Suceava nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, acestea au rămas fără răspuns. Cunoscând relaţiile apropiate ale directorului executiv adjunct Moldoveanu Delia cu directorul general al APIA Bucureşti, angajaţii APIA Suceava îi solicitau acesteia sprijin pe lângă Benu Gheorghe Dorel, pentru a obţine plata preferenţială (faţă de alte centre judeţene) a unor drepturi băneşti stabilite de sentinţe judecătoreşti, ce puteau fi aprobate doar de ordonatorul principal de credite. De asemenea directorul general Benu Gheorghe Dorel a bugetat şi posturi pentru CJ APIA Suceava, la cererea şi după bunul plac a lui Moldoveanu Delia (de la un număr de 16 la 32), directorul solicitându-i să refacă şi să falsifice Notele de fundamentare. Inculpatului Benu Gheorghe Dorel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală. Inculpatul Benu Gheorghe Dorel urmează a fi prezentat Curţii de Apel Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Directorul general al APIA, reţinut pentru 24 de ore
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei