Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Mihaela Florentina Bodonea, cu funcţia de preşedinte al filialei Bihor a Partidului Verde, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.
În cursul lunii mai 2014, inculpata Bodonea Mihaela Florentina, în contextul alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014, în calitate de preşedinte al filiala judeţeană Bihor a unui partid politic, folosindu-şi influenţa şi autoritatea conferite de calitatea deţinută în partid, a pretins şi acceptat suma de 11.010 euro, de la reprezentanta unui alt partid (denunţător în cauză). Această sumă de bani a fost solicitată în scopul distribuirii unui număr de 325 de locuri, (reprezentând 50% din numărul total al secţiilor de votare din judeţul Bihor), care i-au revenit partidului din care făcea partea inculpata, în urma unor înţelegeri cu formaţiunea căreia i s-au cuvenit locurile în urma tragerii la sorti, de către Biroul Electoral Judeţean Bihor, pentru membrii partidului din care făcea parte martorul denunţător.
În prealabil, martorul denunţător a purtat mai multe discuţii pe această temă cu reprezentanţii unei alte formaţiuni politice, care i-au comunicat că toate locurile alocate lor în comisiile secţiilor de votare, fuseseră distribuite, în urma unei înţelegeri, partidului din care făcea parte inculpata Mihaela Florentina Bodonea. Astfel, în urma negocierilor purtate cu inculpata Bodonea Mihaela Florentina, s-a stabilit că formaţiunea politică din care făcea parte martorul denunţător va primi un număr de 50 de locuri, în schimbul sumei de 100 lei/loc, în comisiile secţiilor de votare.
Fiind interesaţi de toate cele 651 de locuri la care partidul inculpatei avea dreptul, în comisiile secţiilor de votare, martorul denunţător i-a oferit inculpatei Mihaela Florentina Bodonea suma de 150 de lei/loc, care a şi acceptat oferta, comunicându-i totodată că va face demersuri astfel încât, partidului reprezentat de martor, să-i fie distribuite minim 50% din locuri în comisiile secţiilor de votare, respectiv minim 325 de locuri. Listele privind compunerea comisiilor fiecărei secţii de votare, urmau a fi depuse la Biroul Electoral Judeţean până în ziua de duminică, 18 mai 2014.
În data de 17 mai 2014, inculpata Bodonea Mihaela Florentina a primit efectiv, de la martorul denunţător suma de 6.500 euro, în schimbul a 192 de locuri de membru în comisiile de supraveghere a unor secţii de votare de pe raza judeţului Bihor.
De asemenea, cu aceeaşi ocazie, inculpata Bodonea Mihaela Florentina a promis că, în perioada imediat următoare, va mai atribui, în schimbul sumei de 150 lei/loc, diferenţa până la 325 de locuri (50% din locuri) în comisiile de supraveghere a secţiilor de votare, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

