26.8 C
Craiova
sâmbătă, 13 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateExecutivul își va angaja marți răspunderea în Parlament pe programul politic

Executivul își va angaja marți răspunderea în Parlament pe programul politic

Executivul condus de Victor Ponta își va angaja mâine, la ora 14,00, răspunderea pe programul politic, a anunțat, azi, la finalul Birourilor Permanente reunite, președintele interimar al Senatului, Cristian Dumitrescu.  „Prin vot s-a stabilit cu unanimitate de voturi (în Biroul Permanent reunit al Camerei Deputaților și Senatului — n.r.) ca domnul Victor Ponta, primul-ministru al României, să fie invitat mâine (marți-n.r.), la ora 14,00, pentru a prezenta programul politic”, a anunțat Dumitrescu, citat de Agerpres.

El a adăugat că potrivit prevederilor constituționale, în termen de trei zile care decurg din ziua în care a fost prezentat programul politic, se poate introduce o moțiune de cenzură, iar dacă va fi cazul această moțiune de cenzură va fi dezbătută în maximum cinci zile după termenul de trei zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS