22.9 C
Craiova
sâmbătă, 13 septembrie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal – Dragoş Bon: Sunt mulţumit cu punctul obţinut

Fotbal – Dragoş Bon: Sunt mulţumit cu punctul obţinut

Antrenorul echipei FC Universitatea Craiova, Dragoş Bon, s-a declarat mulţumit după remiza înregistrată astăzi, la Severin, scor 0-0, în compania grupării FC Bihor Oradea. „A fost un meci disputat, ne-am creat destule ocazii, dar, din păcate, nu am reuşit să şi marcăm. Am jucat destule minute în superioritate numerică, dar Bihorul s-a organizat foarte bine în apărare şi nu am reuşit să găsim breşa spre gol. Şi adversarii noştri au irosit câteva ocazii. Ţinând cont de modul cum ne-am pregătit în ultima vreme, şi în ce condiţii, pot spune că sunt mulţumit cu punctul obţinut. Nu ştiu unde ne vom antrena săptămâna viitoare, nu am făcut încă programul echipei”, a spus Dragoş Bon, la conferinţa de presă.

Întrebat despre decizia suporterilor de la Peluza Sud de a nu se prezenta la meci, Dragoş Bon a spus că le-a simţit lipsa acestora. „Cu siguranţă că am simţit lipsa suporterilor, dar sper să-i avem alături de noi la următorul joc. Le mulţumim fanilor din Severin că ne-au încurajat”, a spus Bon.

De partea cealaltă, tehnicianul orădenilor, Alexandru Pelici, şi-a felicitat jucătorii pentru punctul obţinut. „Felicit jucătorii pentru atitudinea din teren, mai ales după ce am rămas în zece oameni. Nu comentez arbitrajul. La nervi am mai avut câteva reacţii şi comentarii, dar nu vreau să intru în detalii, pentru că nu au fost probleme mari. Vreau să-i felicit şi pe jucătorii Craiovei, care au dat dovadă de caracter în această iarnă, că au rămas să apere culorile clubului în ciuda greutăţilor pe care le-au întâmpinat”, a spus Alexandru Pelici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS