20.1 C
Craiova
vineri, 12 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: 150 de jandarmi mobilizaţi pentru meciul FC U Craiova - FC Bihor Oradea

Mehedinţi: 150 de jandarmi mobilizaţi pentru meciul FC U Craiova – FC Bihor Oradea

Un număr de 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi şi Grupării de Jandarmi Mobile ,,Fraţii Buzeşti Craiova”  vor asigura măsurile de ordine  publică la meciul de fotbal dintre echipele FC U Craiova-FC Bihor Oradea, ce se va disputa pe Stadionul Municipal  sâmbătă, începând cu ora 15.00, meci catalogat cu grad mediu de risc. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Mehedinţi, organizatorii au pus în vânzare aproximativ 4.000 de bilete, accesul publicului spectator fiind permis în stadion  începând cu ora 13.30.

Pentru acest meci, se vor deschide următoarele sectoare ale stadionului municipal: tribuna oficială,tribuna 0, sectorul 4 al peluzei sud şi tribuna a II-a, accesul în stadion făcându-se doar pe porţile 1,4,5 şi 6.  

Jandarmii le reamintesc spectatorilor că  pe timpul desfăşurării meciului, se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive. De asemenea, în incinta arenei sportive, este interzis accesul persoanelor care se află în stare de ebrietate, sau care se află sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, substanţe toxice, halucinogene, cuţite, pumnale, şişuri, ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire.

Publicul nu are acces pe suprafaţa de joc sau în zona vestiarelor.
Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări der orice fel şi la violenţă publică.

Spectatorilor le este interzis să  escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor, să arunce asupra celorlalţi spectatori, oficiali sau jucători a precum şi în direcţia suprafeţei de joc  cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive care murdăresc, să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.

Având în vedere prognoza meteo, rugăm spectatorii să aibă asupra lor pelerine de ploaie sau umbrele pliabile, fiind interzis accesul pe stadion cu umbrele tib baston, ce pot fi transformate în obiecte contondente.

Jandarmeria Mehedinţi  recomandă  tuturor participanţilor să respecte indicaţiile organizatorilor, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă simbolică sau fizică ce ar putea genera  manifestări violente, să solicite în caz de nevoie sprijinul forţelor de ordine, apelând fie direct, fie prin intermediul apelului unic de urgenţă 112.    

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS