În cadrul controlului de prevenire desfăşurat, azi, la Şcoala Generală „Petre Sergescu” din municipiul Drobeta Turnu Severin, pompierii din carul I.S.U. „Drobeta” au organizat şi o lecţie cu elevii, în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Lecţia a fost una interactivă, pe timpul căreia elevii au primit informaţii despre situaţiile de urgenţă, ce se pot manifesta la nivelul judeţului Mehedinţi şi au pus întrebări. Ei au aflat cum trebuie să prevină unele situaţii de urgenţă, dar şi cum să se comporte pe timpul manifestării acestora. Atât elevii, cât şi cadrele didactice au manifestat interes pentru acest tip de instruire.
La activitate, au participat elevii din ciclul primar, care s-au arătat impresionaţi de prezenţa pompierilor în mijlocul acestora. Nu numai elevii au fost plăcut surprinşi, ci şi pompierii, care au constatat că cei mici sunt pregătiţi în domeniul situaţiilor de urgenţă, un rol deosebit în instruirea elevilor având-o atât pompierii, prin activităţile desfăşurate cu copiii, cât şi cadrele didactice.
În această săptămână, Inspecţia de prevenire din cadrul ISU „DROBETA” a desfăşurat controale, în trei unităţi de învăţământ din municipiul Dr.Tr.Severin, dar şi în localităţile Hinova, Bâlvăneşti, Godeanu, Obârşia Cloşani, Ponoarele, Brezniţa de Motru şi Tâmna, urmând ca, până la sfârşitul lunii martie, să desfăşoare activităţi preventive şi de control, atât în municipiul Dr.Tr.Severin, cât şi în localităţiile Strehaia, Vânjuleţ, Pătulele, Voloiac, Devesel, Burila Mare, Isverna şi Balta.