29.5 C
Craiova
marți, 26 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateASCOR Craiova are un nou preşedinte

ASCOR Craiova are un nou preşedinte

Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, patronată de Mitropolia Olteniei, s-au reunit zilele trecute în cadrul Adunării Generale. Întâlnirea a avut loc la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Olteniei, pe ordinea de zi au fost trecute: numirea unei noi conduceri în fruntea asociaţiei, precum şi prezentarea bilanţului de activitate pe anul 2013.

În urma votului liber exprimat, studenţii ascorişti au ales în postul de preşedinte pe tânărul Mihai Bogdan, student în anul III la Facultatea de Teologie din Craiova. În discursul de mulţumire, noul preşedinte a apreciat activitatea predecesorului său, Mihai Budan, care „a reuşit să-i ţină pe membrii asociaţiei uniţi şi aproape de adevăratele valori ale Bisericii Ortodoxe“. Totodată, noul lider al ascoriştilor craioveni şi-a exprimat dorinţa de a activa mai mult latura filantropică şi misionară a asociaţiei şi de a aduce mai mulţi tineri în rândurile ASCOR Craiova. Între studenţii ascorişti a fost prezent şi preotul Bogdan Trifu, de la Paraclisul mitropolitan „Maica Precista“ – Dudu din Craiova, coordonator al grupului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS