Știri de ultima orăActualitatePonta, la Soci: România nu poate ignora sau ostiliza Rusia

Ponta, la Soci: România nu poate ignora sau ostiliza Rusia

Rusia este un foarte mare vecin pe care România nu poate să îl ignore sau să considere că îi foloseşte la ceva să ostilizeze acest stat, fiind nevoie de îmbunătăţirea relaţiilor economice şi politice, dar sprijinul pentru parcursul european al Moldovei rămâne necondiţionat, spune premierul Ponta, potrivit Mediafax.

„Am discutat cu liderii politici de aici, dar şi cu alţi lideri care au fost invitaţi, au fost foarte mulţi preşedinţi, prim-miniştri, în special cu cei din Europa cu care mă cunosc mai bine, am avut ocazia să discutăm neoficial. Rusia este un foarte mare vecin pe care nu putem să îl ignorăm sau nu putem să considerăm că ne foloseşte la ceva să îl ostilizăm. Noi suntem membri ai Uniunii Europene, ai NATO, aceea e evident opţiunea noastră, pe de altă parte însă relaţii economice, în primul rând, mult mai bune, dar şi politice cu Rusia, aşa cum au toate ţările din zonă – şi ne uităm la Germania, la Polonia, la alte ţări – aşa trebuie să avem şi noi”, a spus Ponta, la Soci, corespondentului TVR, ieri.

Întrebat cum priveşte problemele din Găgăuzia şi Transnistria apărute după semnarea acordului de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, Ponta a arătat că, la Soci, a stat foarte mult de vorbă cu prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă, pe care îl susţine în totalitate în ceea ce priveşte opţiunea pro-europeană a Republicii Moldova şi a apreciat că România are o foarte mare responsabilitate în a sprijini Moldova să meargă mai departe pe acest drum pro-european şi de a-şi rezolva toate aceste probleme invocate.

Premierul s-a aflat la Soci la sfârşitul săptămânii trecute, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă şi recepţia oferită de preşedintele rus Vladimir Putin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS