Acest lucru a fost făcut public de administratorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), Ion Tudor, care a vrut totodată să clarifice faptul că el nu a afirmat niciodată că va băga regia în faliment, ci din contră îşi doreşte ca aceasta să îşi revină şi să producă în continuare. Reprezentantul firmei de insolvenţă Tudor&Asociaţii spune că toată lumea trebuie să fie conştientă de faptul că următorii ani vor fi foarte grei pentru RAAN, însă se va face tot posibilul ca să se evite intrarea în faliment şi trimiterea oamenilor acasă. Pentru moment, RAAN intră în reorganizare, nu în faliment. Mai trebuie însă ca şi o parte din datorii să fie plătite ca regia să îşi revină. La momentul intrării în procedura de insolvenţă, Regia avea, potrivit lui Ion Tudor, creanţe în valoare de 200 de milioane de euro. Principala măsură pe care şi-o propune administratorul judiciar este aceea de diminuare a costurilor în cadrul Regiei. La acest capitol însă, firma de insolvenţă nu a impus reduceri de personal la momentul actual.
„În primul rând, ar fi o diminuare a costurilor, care nu înseamnă neapărat reduceri de personal. Ponderea cheltuielilor de personal nu este cea mai mare în cadrul costurilor pe care suntem în curs să le analizăm. Din câte ştiu eu, sunt multe persoane care se apropie de vârsta pensionării sau care sunt cu decizia de pensionare în buzunar. Este normal ca aceştia să lase locul tinerilor. Practic nu va fi o restructurare în acest moment“, a declarat Ion Tudor.
Administratorul judiciar a vrut să îi liniştească şi pe angajaţi şi a spus că va fi analizat contractul colectiv de muncă şi apoi se vor lua decizii. „Din comisia care face analiza de personal fac parte şi reprezentanţii Sindicatului. Ei au ajuns la această concluzie că în acest moment 500 de persoane ar putea să plece. Nu le-am impus noi nimic. Decizia a fost a Sindicatelor, nu ne-au consultat înainte. Au avut o întâlnire la nivel confederal, după care au ieşit în presă. Noi nu le-am cerut nimic, doar o analiză pe sectoare: cine, ce face şi cu ce costuri? Chiar şi Sindicatele au înţeles că e nevoie de o reducere a costurilor“, a adăugat Tudor.
Ion Tudor a mai declarat în presă că, după externalizarea Minei Husnicioara din cadrul Complexului Energetic Oltenia, exploatarea va deveni sucursală a RAAN, iar preluarea minei cu tot cu personal se va face în câteva săptămâni.
„Un alt aspect pe care ni-l dorim şi care se întâmplă mai rar în procedurile de insolvenţă este diminuarea costurilor de achiziţie a cărbunelui prin preluarea Carierei Husnicioara, preluare care se face cu personal cu tot, măsură care ar duce la diminuarea costurilor de producţie în cadrul Regiei. O sucursală a RAAN va avea ca şi acum obiect de activitate furnizarea de cărbune, dar la alt cost. Făcându-se această preluare în cadrul procedurii de insolvenţă, automat se diminuează toate costurile de producţie şi, în special, acest cost care este foarte mare“, a adăugat administratorul judiciar.
RAAN intră în reorganizare, nu în faliment
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei