Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au finalizat cercetările în cazul judecătoarelor Antoanela Costache şi Viorica Dinu de la Tribunalul Bucureşti, informează b1.ro. Cele două judecătoare şi persoanele vizate în dosar vor fi aduse în perioada următoare, de mai multe ori, la DNA, pentru a putea studia probele care stau la baza acuzaţiilor de corupţie care li se aduc. După comunicarea rezultatului anchetei, procurorul de caz va hotărî cine va fi deferit justiţiei în acest dosar.
Reamintim că la data 14 martie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus suspendarea din funcţie a judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, la solicitarea DNA, cele două fiind cercetate pentru trafic de influenţă şi luare de mită.
Cele două judecătoare sunt în arest preventiv din data de 15 martie, fiind suspectate că ar fi luat mită pentru a ajuta la eliberarea din arest a lui Dinel Staicu, şi pentru a interveni şi în alte dosare.

