24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePonta: Aderarea la Schengen devine o problemă psihologică a României

Ponta: Aderarea la Schengen devine o problemă psihologică a României

Premierul Victor Ponta a declarat, azi, că aderarea României la Schengen a devenit o problemă psihologică a ţării noastre şi şi-a exprimat speranţa că deciziile politice din UE privind acest subiect vor lăsa loc deciziei corecte, în condiţiile în care România îndeplineşte standardele de aderare, informează mediafax.ro. Victor Ponta a făcut aceste consideraţii la Reuniunea anuală a Diplomaţiei Române, desfăşurată la Palatul Parlamentului.
„Nu sunt atât de supărat sau de tulburat de ceea ce, iată de mai mult de un an, devine, într-un fel, o problemă psihologică a României, aderarea la spaţiul Schengen. Sunt convins că România, care îndeplineşte de mult toate criteriile tehnice şi toate standardele solicitate ţărilor europene, va deveni membru al spaţiului Schengen şi că deciziile poltice de anul trecut, eventual de anul acesta, care au întârziat această aderare, la un moment dat vor da loc liber realităţilor, faptului că din punct de vedere tehnic, după investiţii foarte mari pe care ţara noastră le-a făcut, putem asigura la standardele cele mai înalte forntiera de est a UE şi că deciziuile poltice la un moment dat vor lăsa loc decizei corecte”, a afirmat primul-ministru.
El a adăugat că aderarea sau neaderarea la Spaţiul Schengen nu e o problemă de politică internă, din care cineva să aibă de câştigat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS