Știri de ultima orăActualitateAstăzi se desfăşoară cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa

Astăzi se desfăşoară cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa

Francezii votează astăzi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care socialistul Francois Hollande este dat favorit în faţa preşedintelui conservator în exerciţiu, Nicolas Sarkozy, informează Agerpres.ro citând AFP. Secţiile de vot s-au deschis la orele 8:00 (6:00 GMT) şi se vor închide la orele 20:00 (18:00 GMT), oră la care vor fi difuzate estimări ale rezultatelor institutelor de sondare.

Câştigător al primului tur de scrutin din 22 aprilie (cu 28,63% din voturi, faţă de 27,18% din sufragii pentru Sarkozy), Francois Hollande este considerat marele favorit al scrutinului de astăzi, organizat pe fondul crizei şi al unei rate record a şomajului. Însă potrivit ultimelor sondaje, decalajul dintre Hollande şi Sarkozy s-a redus, socialistul fiind creditat cu 52% din intenţiile de vot, iar Sarkozy cu 48%.

În primul tur de scrutin, rata de participare la vot a fost relativ bună, absenteismul reprezentând 20,53%. Marea necunoscută a turului doi de scrutin rezidă din felul în care se vor distribui voturile câştigate în primul tur de Marine Le Pen, liderul de extremă dreapta, care a realizat un scor istoric de 17,9%, şi, într-o mai mică măsură, distribuţia voturilor candidatului de centru Francois Bayrou, care a obţinut în primul tur 9,1% din voturile exprimate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS