Crezul cunoscutului artist plastic Victor Pârlac este acela ca în lucrările sale să se simtă şi partea emoţională, sufletească
I.J.: Galeria „Arta“ a găzduit mai bine de o lună o expoziţie omagială Victor Pârlac cu prilejul împlinirii a 75 de ani de viaţă (pe care i-aţi împlinit anul trecut) şi a 50 de ani de creaţie artistică, expoziţie numai de pasteluri. Cum vi s-a părut că a fost receptată? Este Craiova interesată de un senior al picturii, aşa cum sunteţi dumneavoastră în prezent?
V.P.: De-a lungul anilor, toate expoziţiile mele au fost, în general vorbind, bine primite de critica de specialitate, de public şi colegi. Şi ultima mea expoziţie, cu caracter omagial, ca să-i spunem aşa, a avut parte de aprecieri bune, a fost bine receptată. Şi eu i-am acordat o foarte mare importanţă, mă refer la lucrările care le-am avut expuse timp de trei săptămâni, din martie până în joia mare a Paştelui. M-am bucurat că atât marele public, critica de specialitate, cât şi colegii de breaslă au avut cuvinte de laudă despre această expoziţie. Aşa cum sportivii se bucură de faptul că tribunele sunt pline atunci când ei joacă, aşa şi eu am fost încântat de faptul că la această expoziţie am avut parte de un public numeros, ca niciodată! Nu numai la vernisaj, ci şi în perioada cât expoziţia a fost deschisă.
I.J.: Criticul de artă Florin Rogneanu a publicat o cronică despre această expoziţie în revista Scrisul Românesc în care, printre altele, a scris că aţi surprins lumea cu o temă nouă, pe care n-aţi abordat-o până în prezent: peisajul cu bărci. V-aţi „aruncat“ acum, la 76 de ani, într-o „barcă“ nouă ?!
V.P.: Florin Rogneanu, distins critic de artă şi director al Muzeului de Artă din Craiova, s-a referit, într-adevăr, la o nouă temă pe care eu aş fi abordat-o în această expoziţie… Îmi permit să-l contrazic, adică peisajul cu bărci nu e o temă nouă în pictura mea. Eu am mai abordat această temă, dar sporadic. Este însă adevărat că în această expoziţie omagială am avut foarte multe lucrări, mai mult de jumătate reprezentând peisaje cu bărci. Nu am făcut-o intenţionat, ci dintr-o pornire sufletească, fiind într-o fază aparte în carieră, după o boală destul de lungă… Şi am vrut să mă „revanşez“ prin lucrări pornind din suflet…
I.J.: Aţi expus în această expoziţie numai pasteluri… De ce?
V.P.: Într-adevăr, am expus numai pasteluri deoarece aceste lucrări îţi oferă posibilitatea să foloseşti, în cromatică, nuanţe şi tot felul de asociaţii pe care pictura în ulei nu îţi permite. Ca să închei acest subiect: am simţit acest lucru şi cred că am reuşit să-l şi rezolv, după cum mi-au mărturisit colegii pictori, şi nu numai.
I.J.: Vorbind despre peisajele dumneavoastră, în general, critica de specialitate a scos în evidenţă faptul că acestea sunt pline de nuanţe şi, mai ales, de rafinament coloristic. Acesta este marele dumneavoastră talent?
V.P.: Ei, acest rafinament coloristic – cum îl numiţi în general – îl urmăresc de mulţi ani. Nu vreau să sune a laudă, dar am avut reuşite. Cum? Prin folosirea tehnicii pastel care îţi dă posibilitatea să rezolvi rafinamente, asociaţii cromatice, să dezvolţi, ca să zic aşa, pe tema respectivă şi partea tehnică. Eu am încercat să îmbin partea de suflet cu rezolvările tehnice… Ziceţi de „marele talent“ al meu… Nu se pune problema de un mare talent, ci de a respecta nişte reguli şi a le „picta“ cu suflet, cu sinceritate. Acest lucru îl urmăresc în permanenţă…
I.J.: Adică?
V.P.: Să se simtă în lucrare şi partea emoţională, sufletească. Ăsta a fost un crez al meu, urmărit pe întreg parcursul carierei.
I.J.: Dacă ar fi să vă comparaţi cu un artist plastic contemporan, cu cine aţi fi… comparabil, ca să zic aşa?
V.P.: Cum să spun? Am urmărit tot timpul să fiu eu. Am stat între colegi de breaslă, am lucrat împreună cu ei, dar am căutat să-mi respect personalitatea artistică. Şi cred că am reuşit!
I.J.: Credeţi că Bănia este, într-un fel, încă „provincie“ în lumea artelor?
V.P.: Nu! Craiova este un oraş recunoscut în lumea artelor plastice. Nu am considerat niciodată că Bănia ar fi provincie. Noi, artiştii plastici din Craiova, am participat la expoziţii importante în Bucureşti şi în alte oraşe din România şi chiar în afara graniţelor. Suntem cunoscuţi şi apreciaţi de critica de specialitate nu numai din Craiova, Oltenia, ci şi din Capitală. Bănia, prin artişti de vârsta mea, cât şi prin cei tineri, talentaţi reprezintă un nume în breasla noastră, un fel de brand, dar nu unul provincial. Craiova a fost provocatoare şi aproape unică în lumea plastică românească. Şi am credinţa că aşa va fi şi în viitor.
I.J.: Aţi fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Craiova în perioada 1995-2001, probabil că sunteţi la curent şi cu frământările actuale ale colegilor din filială. Cu ce probleme se confruntă ei acum, în 2012?
V.P.: Nu sunt în măsură să vorbesc despre problemele actuale ale filialei UAP sau despre aşa-numitele frământări ale colegilor deoarece eu, din cauza unei boli, nu am mai ieşit din casă de patru ani. Comunic însă cu colegii prin telefon, unii mă vizitează, cam ştiu cu ce probleme se confruntă filiala… Din auzite însă nu poţi să faci comentarii pentru presă. Ce pot să afirm este faptul că nu sunt mari frământări în filiala noastră, ci unele mărunte, inerente, mai mult organizatorice. Sigur, problema… problemelor este chestiunea financiară cauzată de criză.
I.J.: Sunteţi un om delicat, iar pictura dumneavoastră este şi ea aidoma omului, una delicată. Nu aţi vrut să şocaţi prin nimic sau aşa a fost să fie?
V.P.: Nu am avut intenţia ca pictura mea să şocheze. Expoziţiile mele le-am făcut cu un singur scop: să mă mulţumească, în primul rând, pe mine. Dacă eu sunt mulţumit de ceea ce am făcut, sunt convins că şi alţii – publicul, critica, colegii – vor înţelege mesajul picturii mele.
I.J.: Nu m-am referit neapărat la expoziţii, ci la toată pictura dumneavoastră din cei 50 de ani de creaţie artistică pe care i-am „cunoscut“ din cronici şi păreri ale colegilor pictori. Pentru mine sunteţi un om extrem de delicat, discret, fin…
V.P.: Ei, aşa sunt considerat.. Aşa mi-e felul!
I.J.: Şcoala de Artă „Cornetti“ – unde aţi fost director – şi-a lăsat amprenta asupra multor tineri. Maestrul Pârlac ar putea oferi câteva nume formate la această străveche şcoală?
V.P.: Această şcoală de tradiţie, „Cornetti“, are o poveste de succes care ar merita să fie cunoscută… Am fost director al Şcolii de Artă „Cornetti“ vreo 17 ani, în două perioade, 1983-1986 şi 1988-2000, adică aş avea ce să spun. Au fost ani dificili deoarece eram pe autofinţare… Rezumându-mă însă la întrebarea dumneavoastră, aş putea să nominalizez multe „nume“, foşti elevi ai mei, printre care graficienii: Lidia Mirela Balu (grafician), Gabriela Boiangiu, Dan Ciocan, pictorii Aurel Petrescu, Eugen Dumitru (cu multe premii naţionale), Nicu Constantinescu-Wolf (care expune şi în prezent), Antonela Cocoş, Adriana Radu, arh. Emil Ştefârţă şi mulţi alţii… A fost o perioadă în care elevii Şcolii de Artă „Cornetti“ participau la saloanele anuale de pictură şi întotdeauna noi luam premiile I şi II, juriile fiind alcătuite din personalităţi artistice, membri ai UAP.
I.J.: Un mesaj pentru tinerii artişti plastici de azi aveţi de transmis?
V.P.: Să lucreze fără să ţină cont de evenimentele cotidiene sau de sărăcie sau de altele… Să lucreze! Când un artist nu are continuitate în muncă, asta se resimte în opera lui. În Craiova, în filiala noastră, sunt mulţi artişti plastici talentaţi care au şi putere de muncă, dar şi un mod de exprimare personal… Muncind continuu, fără să se descurajeze de eventualele probleme din primii ani de creaţie, aceştia trebuie să înţeleagă că, în final, rezultatul şi aprecierile vor veni. Va fi bine pentru ei, dar şi pentru Craiova. Cam asta aş vrea să le transmit tinerilor de astăzi, în care eu am încredere.
I.J.: Ce vă nemulţumeşte în viaţa de zi cu zi?
V.P.: Din motive de sănătate, nu mai pot să ies în natură, unde mă simt extraordinar, şi de unde m-am inspirat în opera mea. Acesta-i oful meu cel mare, plus că nu mai pot comunica direct cu colegii de breaslă.
I.J: Dintre numeroasele premii care v-au fost acordate de-a lungul unei cariere bogate, care vă este cel mai drag? Şi de ce?
V.P.: Toate-mi sunt dragi, sunt ale mele, nu? Totuşi, preţuiesc în mod deosebit Diploma de onoare a municipiului Craiova „pentru întreaga activitate de artist plastic şi de director al Şcolii Populare de Artă «Cornetti» din Craiova“, Diplomă de Excelenţă a Şcolii de Artă „Cornetti“ şi distincţia acordată de Muzeul de Artă din Craiova anul trecut -„Diplomă de Excelenţă maestrului Victor Pârlac pentru merite deosebite în domeniul artelor vizuale şi învăţământului artistic, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, din care peste 50 de ani dedicaţi creaţiei în domeniul picturii şi graficii de şevalet. Prin întreaga sa operă, maestrul Victor Pârlac ne-a făcut părtaşi la bucuriile simple ale luminii şi culorii, la stările meditative asupra evoluţiei istoriei oraşului Craiova“.
