Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Borbála Vajda, a declarat, astăzi, că, în urma efectuării "testelor de stres" asupra Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, unitatea poate rezista la seisme cu magnitudine de peste 7,8 grade pe scara Richter, informează Mediafax.
Acesta a mai precizat că evaluarea riscurilor cauzate de cutremure a fost făcută în conformitate cu standardele internaţionale curente şi cele mai bune practici actuale în domeniu.
La evaluarea marjelor de siguranţă pentru rezistenţa structurilor, sistemelor şi componentelor CNE Cernavodă la evenimente seismice, au participat experţi internaţionali şi specialişti din partea Institutului Naţional de Fizica Pământului, care au confirmat o protecţie adecvată a centralei chiar şi în cazul unor cutremure extreme.

