Ioan Burilă, de 65 de ani, din Bucureşti, a fost reţinut astăzi de poliţiştii craioveni şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în declaraţii. Pentru a prelua acţiunile unei societăţi comerciale în calitate de asociat unic, el a declarat în faţa unui notar public că nu are antecedente penale deşi anterior fusese condamnat. Acesta a declarat în mod fictiv sediul social la o adresă din Craiova având drept scop sustragerea de la eventualele verificări ale organelor fiscale.
În 2009, în calitate de administrator al unei societăţi din Craiova a aprovizionat de la o altă societate din Arad, aflată în insolvenţă, cantitatea de 146.554 litri motorină pe care a comercializat-o fără a evidenţia în actele contabile totalul veniturile realizate.
Ioan Burilă s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat cu suma totală de 82.641 lei şi va fi prezentat astăzi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă.

