Şapte persoane au fost ucise când un bărbat înarmat a intrat într-un colegiu privat, Oikos University, din Oakland, nordul Californiei, şi a deschis focul, informează NewsIn.
Agresorul, L Goh, un fost student al colegiului, în vârstă de 43 de ani, s-a predat forţelor de ordine, a declarat şeful poliţiei, Howard Jordan, fără a preciza motivele atacului. El s-ar fi dus la un paznic al unui supermarket şi i-ar fi spus că a împuşcat mai multe persoane şi că vrea să discute cu poliţia. Arestarea a avut loc într-un centrul comercial din apropiere de colegiu, la circa o oră după incidentul armat.
Cinci victime şi-au pierdut viaţa pe loc, iar alte două la spital, a precizat Jordan, care a descris crimele drept "şocante şi fără sens".
Alte trei persoane au fost rănite.
Studenţii au declarat că l-au recunoscut pe agresor, care studiase la colegiu pentru a deveni infirmier. El ar fi intrat într-o clasă, le-ar fi cerut tuturor să se aşeze lângă un perete şi ar fi scos o armă, a povestit cumnatul unei victime în vârstă de 19 ani, împuşcată în mână.
Oikos University este o instituţie privată ce deserveşte comunitatea coreeană. De altfel Goh este de origine coreană, potrivit autorităţilor.
Colegiul oferă cursuri pentru infirmieri şi de medicină tradiţională asiatică, muzică şi studii teologice.

