7.9 C
Craiova
sâmbătă, 14 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitatePE cere mai multe drepturi pentru pasagerii companiilor aeriene din Europa

PE cere mai multe drepturi pentru pasagerii companiilor aeriene din Europa

Parlamentul European (PE) a adoptat astăzi un raport prin care cere asistenţă pentru părinţii care călătoresc împreună cu copii, informaţii mai simple şi uşor de înţeles în legătură cu drepturile pasagerilor în toate etapele cheie ale călătoriei, precum şi dreptul de a schimba gratuit data călătoriei.
Numărul pasagerilor care călătoresc cu avionul este în creştere constantă, cu circa 4,5% pe an, potrivit Comisiei Europene, citată de NewsIn.
Raportul PE cere revizuirea a două reglementări – stabilirea de reguli comune privind compensaţia şi asistenţa pentru pasageri în cazul în care li se refuză îmbarcarea sau dacă zborurile sunt amânate sau au întârzieri şi privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi persoanelor cu mobilitate redusă.
Una dintre cele mai importante chestiuni pentru pasageri prevăzute în raport este oportunitatea de a corecta gratuit, în termen de două ore, eventuale greşeli făcute de pasageri la achiziţia unui bilet. O altă prevedere se referă la interzicerea impunerii de taxe la achiziţiile făcute folosind cărţi de credit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS