Autorităţile sanitare din Luxemburg au raportat ieri primul caz de infecţie cu bacteria E.coli, în Canada înregistrându-se de asemenea un prim caz de îmbolnăvire provocat de bacteria E.coli. În Luxemburg prezenţa bacteriei a fost detectată la o femeie în vârstă de 50 de ani care a locuit în Germania în luna mai, însă, potrivit Ministerului Sănătăţii, pacienta este în prezent în afara oricărui pericol. "Un caz de infecţie gastro-intestinală cu colibacilul EHEC O 104 a fost diagnosticat în weekend de Laboratorul naţional pentru sănătate, la o persoană care trăia la Luxemburg", a anunţat ministerul.
În Canada, un bărbat din regiunea Peel, provincia Ontario, s-a internat la urgenţe săptămâna trecută, cu simptome de enterocolită, a declarat un oficial din Ministerul Sănătăţii din Ontario. Ulterior, testele au arătat că pacientul prezenta aceeaşi tulpină de E.coli precum cea care a provocat moartea a peste 20 de persoane în Europa.

