Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România cere urgent Ministerul Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar şi medicilor de familie şi de ambulator, să grăbească rezolvarea conflictului, întrucât prelungirea acestuia pune în pericol viaţa pacienţilor.
"Continuarea divergenţelor între instituţiile statului şi medici nu fac decât să nesocotească dreptul pacienţilor la tratament si să le pericliteze viaţa", arată într-un comunicat al COPAC-RO care face acest apel în numele celor peste trei milioane de pacienţi din rândul organizaţiilor membre.
Liderii pacienţilor spun că toate problemele privind contractul de cadru 2011 trebuiau rezolvate până la expirarea acestui document pe 2010 de către cei implicaţi, în aşa fel încât pacienţii să nu fie afectaţi.
"Atragem atenţia factorilor responsabili, MS şi CNAS, medicilor de familie şi de ambulator, că tergiversarea rezolvarii acestor probleme, nu va duce decât la tensiuni şi la mişcări sociale în rândul pacienţilor", se precizează în comunicat.
Pacienţii cer rezolvarea conflictului dintre autorităţi şi medici
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

