România se înscrie ca o putere agricolă în rândul celor 27 de state ale Uniunii Europene, nu numai datorită condiţiilor pedo-climatice ci şi a contingentului agricol de valoare, a declarat, astăzi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Valeriu Tabară, la un seminar privind domeniul agricol.
"Condiţiile pedo-climatice dar şi contingentul agricol de valoare face din România o ţară cu potenţial şi o garanţie de colaborare performantă în agricultură. România se înscrie ca o putere agricolă în rândul celor 27 de state ale Uniunii Europene, deşi elementul esenţial de progres în agricultură şi care poate elimina costurile suplimentare pentru fermieri este reprezentat de tehnică agricolă", a precizat Tabără, citat de Agerpres.
Şeful MADR şi-a reafirmat poziţia faţă de biotehnologiile care pot veni în sprijinul producţiilor agricole româneşti, vegetale sau zootehnice, mulţumind, totodată, companiilor americane care au adus tehnologie în agricultura din România după 1990.
Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la Bucureşti în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) organizează, astăzi, un seminar de agri-business şi finanţare cu participarea unei delegaţii americane formate din specialişti din domeniul agricol şi financiar.
Tabără: România se înscrie ca o putere agricolă în rândul celor 27 de state ale UE
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei