Procurorii (PICCJ au început urmărirea penală a liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, în dosarul în care procurorii s-au sesizat din oficiu privind evacuarea sediului PRM, a declarat, azi, avocatul Mariana Ştefan. Potrivit mediafax.ro, avocatul Mariana Ştefan l-a însoţit, azi, la audieri, pe vicepreşedintele PRM Marius Marinescu, citat în calitate de martor.
La ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Mariana Ştefan a spus că procurorii au declanşat urmărirea penală împotriva lui Vadim Tudor pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.
Marinescu a precizat că în declaraţia dată procurorilor, le-a spus că liderul PRM ar fi fost provocat, motiv pentru care "a ajuns să aibă mâna în ghips".
Vicepreşedintele PRM a adăugat că alături de Vadim Tudor au mai fost loviţi şi generalul Marcu Tudor, dar şi Bebe Ivanovici, care au fost şi spitalizaţi, precum şi alte două persoane care s-au aflat la faţa locului.
Marţi dimineaţă, la ora 10.00, la sediul PICCJ este aşteptat Corneliu Vadim Tudor, a mai spus Marinescu.
Corneliu Vadim Tudor, urmărit penal pentru scandalul de la evacuarea sediului PRM
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei